Rămășițele au fost găsite sâmbătă de un grup de excursioniști, care a anunțat imediat poliția. Preluate de legiști, acestea au fost testate și confirmarea că îi aparțin actorului britanic a venit marți, 27 iunie.

Julian Sands, în vârstă de 65 de ani, era cunoscut mai ales pentru rolurile sale din filmul premiat cu Oscar „A Room With A View” și din serialele TV „24” și „Smallville”.

Printre alte pelicule cunoscute în care a jucat se numără filmul „The Girl with the Dragon Tattoo” din 2011, în care a jucat alături de Daniel Craig.

Sands a dispărut pe 13 ianuarie, pe o vreme extremă, în zona Baldy Bowl din Munții San Gabriel.

Căutările aeriene și terestre au fost puternic îngreunate, deoarece California a fost lovită de furtuni ucigașe, precum și de îngheț și de amenințarea avalanșelor.

În urma unor noi căutări, la începutul acestei luni, poliția a anunțat că unele părți ale zonei cu terenuri abrupte și râpe încă sunt inaccesibile, din cauza „condițiilor alpine extreme” – peste 3 metri de gheață și zăpadă.

După ce Sands a dispărut, familia actorului a mulțumit autorităților californiene pentru eforturile depuse în încercarea de a-l localiza.

La sfârșitul lunii ianuarie, fratele Nick Sands, care locuiește în North Yorkshire, unde el, Julian și ceilalți trei frați ai lor au crescut, a declarat că și-a luat deja „rămas bun”. „M-am împăcat cu faptul că a plecat și așa am făcut față situației”, a spus Nick Sands.

Născut în Otley, Yorkshire, și educat la Lord Wandsworth College din Hampshire, Sands și-a început cariera de actor cu roluri în filme precum „The Killing Fields”.

Acest lucru l-a adus în atenția regizorului James Ivory, care l-a distribuit, înaintea lui Rupert Everett, în 1985, în adaptarea cinematografică a romanului lui EM Forster „A Room With A View”.

Plasată în Anglia și Italia epocii edwardiene, acțiunea filmului s-a concentrat în jurul personajului lui Lucy Honeychurch, interpretat de Helena Bonham Carter, și al iubirii sale din ce în ce mai mari pentru George Emerson, interpretat de Sands, un spirit liber.

Filmul, în care au mai jucat Dame Maggie Smith, Daniel Day-Lewis și Dame Judi Dench, a fost un succes de box-office și a câștigat premiile Oscar, BAFTA și Globul de Aur. Institutul Britanic de Film l-a numit unul dintre cele mai bune 100 de filme britanice.

Mai târziu, Sands l-a interpretat pe poetul romantic englez Percy Bysshe Shelley în thrillerul psihologic „Gothic” al lui Ken Russell, înainte de a se muta la Hollywood.

El a jucat rolul principal în filmul horror „Warlock” din 1989 și în continuarea acestuia, iar printre celelalte roluri de pe marele ecran se numără roluri importante în „Arachnophobia”, „Boxing Helena” și „Leaving Las Vegas”, precum și rolul principal alături de Jackie Chan în filmul de acțiune și comedie „The Medallion” din 2003.

Prietenul John Malkovich i-a făcut cunoștință lui Sands cu soția sa, scriitoarea Evgenia Citkowitz, care i-a dăruit doi copii.

Sands a fost căsătorit anterior cu Sarah Sands, fost editor al programului „Today” de la BBC Radio 4, din acest mariaj rezultând un fiu.

Foto: Profimedia Images

 
 

Urmărește-ne pe Google News