O persoană a sunat la 112 vineri seara și a anunțat un incendiu de vegetație pe un câmp de pe marginea DN 1. Ulterior, cel care a sunat, un șofer de TIR, a descoperit cadavrul carbonizat al unei femei.
Poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă, la aceasta participând şi specialişti criminalişti de la Poliţia Română. Victima era legată cu sârmă şi ar fi fost deja moartă când a fost pusă în valiză, conform unor surse judiciare.
Specialiştii IGPR au participat şi în noaptea de vineri spre sâmbătă la cercetarea la faţa locului, iar sâmbătă dimineaţă au fost suplimentate efectivele participante la activităţi.
O femeie tânără, 16-25 de ani
Constantin Cărăpănceanu, Primarul comunei Ghimpați, pe raza căreia a fost descoperit cadavrul, a ajuns printre primii la fața locului, scrie Jurnal Giurgiuvean.
„Veneam de la Valea Plopilor, am văzut un TIR pe stânga, șoferul spunea că a văzut un cadavru. Omul a sunat la 112, între timp, când am ajuns eu, a trecut și un ambulanțier care ieșise din tură de la București, era în mașină cu un amic polițist, și ei au fost cei care au stins incendiul.
Când am ajuns eu, era în proporție de aproape 90% arsă, era ghemuit. Nu părea a fi o persoană solidă, din ce am înțeles de la autorități, a fost o persoană de sex feminin.”, a declarat primarul, pentru sursa citată.
Victima ar fi avut între 15 şi 25 ani şi circa 1.65 metri înălţime, constituție astenică, păr şaten închis sau negru. Ea ar fi fost legată cu sârmă şi ar fi fost deja moartă când a fost pusă în valiză, susțin surse judiciare, citate de News.ro, după efectuarea autopsiei.
De asemenea, victima era moartă atunci când a fost incendiată, într-o valiză, decesul survenind, cel mai probabil, din cauza șocului hemoragic.