Familia lui Abel Apostol a reușit să cumpere, la licitație, casa lui Adrian Buleu, cel suspectat de omor. Unii martori susțin că bărbatul și-a fost ucis de partenerul său de afaceri, care apoi a îngropat cadavrul chiar în noaptea crimei. De aceea, rudele lui Abel Apostol au început căutările în garaj, unde cred că s-ar aflat trupul fără viață.
„Am avut mai multe surse care ne-au spus că atunci când tatăl meu a dispărut, în noaptea de 1 mai, s-a lucrat în garaj și au fost becurile pornite până la 3-4 noaptea. S-a betonat și noi am cerut în instanță să putem sapa atunci, mai demult. Acum, am reușit să executam casa și să treacă pe numele nostru și vrem să facem noi, pe cont propriu, săpăturile.”, a povestit Albert Apostol, fiul lui Abel Apostol.
Familia îndoliată face propriile investigații
Rudele afaceristului au chemat o echipă de muncitori care a făcut săpături în colțul din dreapta al garajului.
„Cineva l-a văzut pe Adrian Buleu (n.red. principalul suspect de crimă) că a săpat o groapă în garaj, groapă care nu putea fi astupată, ulterior, numai după 1 mai. El nu prea a avut timp. Probabil că altcineva a făcut-o în locul lui. Și cine ar sapa și astupa o groapă în garaj, fără motiv”, a spus Wili Glaser, prietenul lui Abel Apostol.
După două zile de săpături, speranțele familiei lui Abel Apostol s-au năruit din nou.
„Am anunțat și politia, într-adevăr. Am sperat că ceva, măcar, am putea găsi, acolo, un indiciu, orice, să putem relua căutările. Au trecut 3 ani și jumătate de la dispariția tatălui meu și autoritățile nu mai fac nimic”, a adăugat Albert Apostol.
Cadavrul lui Abel Apostol, de negăsit
Fiul lui Abel Apostol este acum student la medicină. Tânărul crede că ucigașul tatălui său nu ar fi acționat singur. Adrian Buleu ar fi avut complici care l-ar fi ajutat să scape de cadavru.
Abel Apostol a dispărut în seara zilei de 1 mai 2013. Anchetatorii au stabilit că omul de afaceri arădean a fost ucis de Adrian Buleu, asociatul său, în incinta unui restaurant. Apoi, cadavrul ar fi fost transportat într-un loc necunoscut. În aceeași noapte, Buleu și-a incendiat mașina și le-a cerut angajaților, prin intermediul soției sale, să spele urmele de sânge din restaurant.
De atunci, cadavrul lui Abel Apostol nu a fost încă descoperit, deși a fost căutat de mii de oameni. Pe de altă parte, presupusul criminal nu și-a recunoscut fapta. Cu toate acestea, Adrian Buleu a fost condamnat definitiv de magistrații Tribunalului Caraș-Severin la 15 ani de închisoare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro