Într-un interviu acordat cotidianului The Times, Talal Misrab, în vârstă de 45 de ani, a declarat că trupul  fostului dictator a fost înjunghiat de şase ori după ce a fost  spânzurat pentru crime împotriva umanităţii. Potrivit lui Misrab, pe lângă cele şase înjunghieturi: patru în piept şi două în spate, cadavrul  avea urme de răni inclusiv pe faţă.  Gardianul susţine că alte 300 de oameni au asistat la mutilare.

Talal Misrab nu este prima persoană care face o astfel de declaraţie.  Înainte să moară,  fostul şef al tribului lui Saddam Hussein a spus acelaşi lucru, potrivit unei alte persoane.

Pe de altă parte, actual şef al tribului lui Saddam Hussein şi Guvernul irakian dezmint categoric declaraţiile apărute în presă.

 
 

Urmărește-ne pe Google News