Trupul neînsuflețit al lui Sinwar este ținut în prezent într-o locație secretă din Israel, după ce liderul Hamas a fost ucis miercuri în sudul Fâșiei Gaza. Vestea a fost confirmată joi de israelieni și ulterior de Hamas.

La mai bine de un de la atacul Hamas asupra sudului Israelului, premierul Benjamin Netanyahu încă se confruntă cu presiuni pentru eliberarea restului ostaticilor ținuți captivi de mișcarea islamistă palestiniană. Odată cu capturarea și eliminarea lui Sinwar, Israelul are o posibilă „monedă de schimb” pentru a elibera ostaticii. Totuși, încă nu s-a luat o decizie finală, deoarece restituirea cadavrului ar putea fi un motiv pentru strângerea unității membrilor Hamas, spun două surse israeliene citate de CNN.

Netanyahu insistă ca Hamas să depună armele

După confirmarea morții lui Sinwar, premierul israelian Benjamin Netanyahu a cerut mișcării islamiste să depună armele și să elibereze ostaticii, dar Hamas a refuzat să facă acest lucru. Potrivit unui lider al mișcării, moartea lui Sinwar va servi doar la întărirea Hamas. Acesta a adăugat că cei 101 ostatici încă deținuți Hamas nu vor fi eliberați până când „agresiunea” nu se va opri și forțele israeliene se vor retrage din enclava palestiniană. Dintre cei 101 de ostatici, Israelul consideră că aproximativ 40 ar fi morți.

Centrul National de Medicină Legală din Israel a stabilit că liderul Hamas a murit în urmă unei împușcături în cap, în seara zilei de 16 octombrie. Sinwar era căutat de mai bine de un de israelieni, din cauza rolului său în atacul terorist din 7 octombrie anul trecut, soldat cu aproximativ 1.200 de morți și 250 de răpiți. În afară de crime și răpiri, teroriștii Hamas sunt acuzați de violuri și distrugeri în teritoriul israelian. Sinwar ar fi fost creierul acestui atac care a declanșat apoi o ofensivă violentă în Fâșia Gaza ce s-a extins între timp în Liban.

Soldați israelieni cară trupul lui Yahya Sinwar
Foto: Profimedia

Şeful Statului Major al Forțelor de Apărare ale Israelului, generalul Herzi Halevi, a vizitat joi locul eliminării lui Sinwar. Generalul Halevi a confirmat că soldații săi nu a avut informaţii dinainte că liderul Hamas se afla acolo. „Am avut multe operaţiuni ale forţelor speciale în acest război, în care am avut informaţii excelente, am trimis trupe pregătite, cu instrucţiuni unde să meargă.  Aici, nu am ştiut”, a spus el.

Un sfârșit umilitor pentru un om paranoic în privința securității sale

Finalul lui Sinwar poate fi considerat umilitor. În ultimele sale clipe, creierul atacului din 7 octombrie a fost surprins prăbușit într-un fotoliu dintr-o clădire bombardată, în timp ce încerca să respingă cu bățul o dronă israeliană. El fusese ultimul supraviețuitor al unui grup de teroriști implicați într-un schimb de focuri cu un comando israelian ce includea trei membri stagiari.

Potrivit armatei israeliene și serviciului de securitate internă Shin Bet, Yahya Sinwar s-a ascuns timp de un an printre civilii din Gaza, atât deasupra solului, cât și în tuneluri. Liderul Hamas nu folosea telefoane mobile și evita comunicarea electronică. În schimb, trimitea note scrise cu ordinele de executat, atât de către comandanții săi militari din Gaza, cât și de către oficialii Hamas de la Doha, capitala Qatarului, scrie CNN.

Sinwar nu a apărut în public din 7 octombrie anul trecut. Singura lui comunicare directă cunoscută cu ceilalți a fost prin mai multe scrisori, cel mai recent luna trecută, când i-a scris șefului mișcării șiite libaneze Hezbollah, Hassan Nasrallah, ucis între timp. Hezbollah a anunțat atunci că Sinwar și-a reafirmat angajamentul de a lupta împotriva Israelului și de a sprijini așa-numita „Axă a rezistenței” – sau „Axa răului”, potrivit Israelului – coordonată de Iran.

Nu se știe ce l-a făcut pe Sinwar să iasă miercuri din ascunzătoarea sa, în condițiile în care era atât de meticulos, chiar paranoic, în privința securitățiie sale personale. În cele din urmă, a fost o decizie fatidică pentru el.

Ali Khamenei: o pierdere dureroasă, dar Hamas rămâne în viață

Eliminarea lui Sinwar readuce speranțe la Washington pentru încetarea războiului din Gaza, unde armata israeliană desfășoară, din 6 octombrie, o nouă operațiune de amploare. Și totuși, ghidul suprem al Iranului spune că această pierdere nu va opri Hamas.

„Pierderea sa este cu siguranţă dureroasă pentru frontul de rezistenţă” împotriva Israelului, „dar nu se va opri deloc cu martiriul lui Sinwar”, a reacționat ayatollahul Ali Khamenei. Hamas este „în viaţă şi așa va rămâne”, a insistat ghidul suprem iranian.

Urmărește-ne pe Google News