Poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie de 29 de ani din Şimian, care a observat cadavrul femeii, în timp ce se plimba în pădurea din zona localităţii Balota.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Drobeta-Turnu Severin au fost sesizaţi de o femeie de 29 de ani, din comuna Şimian, cu privire la faptul că în timp ce se afla în pădurea situată în extravilanul localităţii Balota a descoperit cadavrul unei femei”, a transmis IPJ Mehedinţi.
Potrivit IPJ Mehedinţi, în urma efectuării cercetării la faţa locului, s-a constatat că la nivelul capului cadavrul prezenta lovituri, la faţa locului fiind solicitată prezenţa unui medic legist şi a unui procuror criminalist.
De asemenea, poliţiştii au stabilit că trupul este al unei femei de 40 de ani, care în 21 octombrie a fost dată dispărută de către concubinul acesteia. În cauză se fac cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit moartea femeii.
Nota redacției: Într-o formă anterioară, în articol era citat comunicatul IPJ Mehedinți, care anunța că trupul femeii a fost găsit pe 4 octombrie. În realitate, trupul femeii a fost găsit pe 4 noiembrie. A fost o eroare pe care Libertatea nu a corectat-o și pentru că care prezentăm scuze.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Albastru15 • 04.11.2022, 23:31
Data disparuta in 21 octombrie si gasita in 4 octombrie - ar fi aproape un an nu doua saptamani. Sau e cam multa neatentie in articol?