Trupul neînsuflețit al femeii a fost găsit într-o mașină cu numere de Neamț. Imediat la fața locului au ajuns mai multe mașini de intervenție de la Poliție, Pompieri, SMURD, Salvare, potrivit publicației Deșteptarea.
„Am fost solicitați pentru o posibilă tentativă de suicid, în jurul orei 17.00. S-au deplasat la fața locului o autospecială de intervenție cu apă și spumă, o autospecială cu echipaj de scafandri și cu barca pneumatică, împreună cu un echipaj SMURD, toate încadrate cu 13 militari” , a precizat maiorul Andrei Grecu, ofițer pentru relații cu presa la Inspectoratul Județean de Urgență Bacău.
Suspectul de crimă nu a fost găsit însă nicăieri, iar pompierii au făcut verificări chiar și la suprafața apei.
Potrivit unor surse judicare, femeia și iubitul ei doi au mers la mall, unde au mâncat, iar în drum spre casă au avut o discuție în contradictoriu, care a degenerat în bătaie.
Femeia avea 32 de ani și avea un copil de un an și jumătate. Cadavrul acesteia prezenta multiple traumatisme, anchetatorii luând în calcul ipoteza că moartea sa a fost urmare a mai multor lovituri și stabilind că bărbatul și-a ucis iubita chiar în mașină. Cazul a fost preluat de un procuror de la Parchetul Tribunalului Bacău.
Descoperirea a fost făcută după un anunț la 112 prin care era semnalat că un bărbat vrea să se arunce de pe pod, după ce a recunoscut că și-a omorât iubita.
Sursa imaginilor: Desteptarea
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 3
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro