Potrivit poliţiei, el a pus cadavrul într-o geantă mare pe balcon, a acoperit-o cu cărămizi şi a turnat un strat de ciment gros de zece centimetri peste el.

Aceasta a rămas acolo neobservată până luna trecută, când un lucrător de la întreținere a descoperit-o în timp ce căuta o scurgere, a relatat presa locală.

Cadavrul – care nu s-a descompus în întregime – a fost identificat ca fiind al femeii dispărute, în urma realizării amprentării digitale. Autopsia a arătat că aceasta a murit în urma unei lovituri la cap cu un obiect contondent.

Bărbatul, pe care poliția îl numește A., nu locuia în apartament când a fost descoperit cadavrul, fiind arestat într-un caz de droguri.

Acesta a declarat poliției că locuia cu femeia de aproximativ cinci ani în apartamentul din Geoje, înainte de o ceartă în octombrie 2008, care a culminat cu lovirea și, implicit, cu moartea acesteia.

După crimă, bărbatul a pus trupul femeii într-o valiză peste care a așezat un strat de cărămizi și a turnat ciment, pe balconul locuinței de la etajul al treilea.

Poliția spune că acesta a continuat să locuiască în apartament timp de încă opt ani, înainte de a fi arestat pentru trafic de droguri în 2016.

De atunci, proprietarul apartamentului l-a lăsat gol, folosindu-l ca spațiu de depozitare.

Femeia – care avea în jur de 30 de ani la momentul respectiv – a fost dată dispărută de familie după trei ani, au declarat autoritățile.

Aceștia ar fi pierdut legătura cu fiica lor și, atunci când au venit să o caute în Geoje, li s-a spus că tânăra se despărțise de A. și părăsise orașul.

Abia anul acesta, când proprietarul clădirii a comandat lucrări în apartament, misterul de 16 ani a putut fi rezolvat.

Poliția spune că își continuă investigațiile și că îl va acuza pe bărbat de crimă.

FOTO: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News