UPDATE ora 15.48: Naşul bărbatului de 56 de ani găsit îngropat în curtea sa a fost prins de polițiști. El este principalul suspect în cazul morţii finului său. De asemenea, ancheta poliţiştilor a stabilit că şi mama victimei a murit în urma unor acte violente, cadavrul acesteia fiind găsit în stare de descompunere în locuinţă, transmite News.ro.

„La data de 24 iulie a.c., poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi despre faptul că o femeie de 74 de ani, din Smeeni, nu ar mai fi fost văzută de câteva zile la domiciliu. Femeia locuia împreună cu fiul sau de 56 de ani. Imediat după primirea sesizării, la imobilul indicat a fost direcţionată o echipă operativă, care a descoperit cadavrul unei femei, în stare de descompunere, existând posibilitatea să fie al femeii de 74 de ani. Conform procedurii, pentru stabilirea identităţii şi clarificarea împrejurărilor în care a survenit decesul femeii, s-a efectuat necropsia, în urma căreia au reieşit indicii ale exercitării unor violenţe”, a transmis IPJ Buzău.

Anchetatorii au început apoi să-l caute pe fiul femeii.

„Astfel, sub coordonarea parchetului, au fost continuate investigaţiile şi demersurile procedurale, bărbatul de 56 de ani fiind găsit decedat în curtea locuinţei unui cunoscut, un bărbat de 64 de ani, din Smeeni, fără ca acesta din urmă să fie găsit la domiciliu.

Comisia Europeană avertizează din nou România cu privire la gaura bugetară: „Situația fiscală s-a deteriorat brusc”. Economist: nu mai este de ajuns majorarea TVA
Recomandări
Comisia Europeană avertizează din nou România cu privire la gaura bugetară: „Situația fiscală s-a deteriorat brusc”. Economist: nu mai este de ajuns majorarea TVA

În urma administrării materialului probator, poliţiştii din Buzău au stabilit că principalul bănuit de comiterea actelor de agresiune este bărbatul de 64 de ani din Smeeni şi, astăzi, 28 iulie, a fost depistat. Acesta a fost preluat şi condus la sediul poliţiei pentru audieri”, a mai transmis Poliţia.

***

Știrea inițială: Fapta s-a petrecut în satul Udaţi-Mânzu din comuna Smeeni, unde poliţiştii şi procurorii ar fi ajuns sâmbătă seară şi ar fi descoperit trupul bărbatului dat dispărut în urmă cu o săptămână. Cadavrul era îngropat în grădina naşului său, un bărbat recidivist, care deocamdată este de negăsit, relatează News.ro.

În urmă cu o săptămână, când a fost semnalată dispariţia victimei, polițiștii au stabilit că acesta ar fi fost văzut consumând alcool împreună cu naşul său.

Fiind ultima persoană cu care bărbatul dispărut a vorbit, anchetatorii au ajuns la domiciliul naşului său care nu a fost găsit acasă.

Poliţiştii au observat, în schimb, o porţiune de pământ proaspăt săpat în grădina casei şi au făcut săpături, găsind aici trupul bărbatului dat dispărut.

Și mama victimei a fost găsită moartă

Totodată, în cursul zilei de miercuri şi mama bărbatului dispărut a fost găsită fără suflare în casa în care locuia.

Natalia Intotero, implicată într-un accident auto pe Valea Oltului. Ministrul Familiei a fost dus la spital. Care e starea de sănătate
Recomandări
Natalia Intotero, implicată într-un accident auto pe Valea Oltului. Ministrul Familiei a fost dus la spital. Care e starea de sănătate

Deşi pe trupul acesteia nu au fost găsite urme de violenţă, anchetatorii iau în calcul ca cele două cazuri să aibă legătură între ele.

Nașul bărbatului găsit decedat este principalul suspect în cazul morţii acestuia, mai ales că este recidivist şi a fost eliberat din închisoare în urmă cu aproximativ 2 ani.

El este căutat acum de poliţişti care iau în calcul faptul că suspectul ar fi putut părăsi ţara.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care o femeie a fost călcată de propria mașină, „condusă” de băiețelul ei
Știrileprotv.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul în care o femeie a fost călcată de propria mașină, „condusă” de băiețelul ei
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată și cu ce se ocupă Adina Asăvoaiei, ”păpușa de la Glina”, la aproape 18 ani. Este model internațional și s-a schimbat mult, în ultimii ani
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Libertateapentrufemei.ro
Ce pensie va încasa Monica Tatoiu după recalculare. O așa sumă e greu de imaginat! Ce spun despre pensiile lor Irinel Columbeanu, Anca Pandrea sau Florin Zamfirescu
Un român care a vizitat China, șocat de ce a văzut în orașele de acolo: „E absolut incredibil”
FANATIK.RO
Un român care a vizitat China, șocat de ce a văzut în orașele de acolo: „E absolut incredibil”
„I-au furat cariera Simonei Halep. Jucătorii sunt tratați diferit”. Kyrgios contraatacă în „cazul Sinner”
GSP.RO
„I-au furat cariera Simonei Halep. Jucătorii sunt tratați diferit”. Kyrgios contraatacă în „cazul Sinner”
Un nou drum de mare viteză se construiește în România, pleacă de la Cluj. Anunțul făcut de șeful CNAIR
FANATIK.RO
Un nou drum de mare viteză se construiește în România, pleacă de la Cluj. Anunțul făcut de șeful CNAIR
Kate Middleton, fotografiată în drum spre biserică. Cum arată Prințesa după lupta cu cancerul / FOTO
Unica.ro
Kate Middleton, fotografiată în drum spre biserică. Cum arată Prințesa după lupta cu cancerul / FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Un român a primit 6.000 de lei în plus după recalculare şi are cea mai mare pensie din judeţ
Observatornews.ro
Un român a primit 6.000 de lei în plus după recalculare şi are cea mai mare pensie din judeţ
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu
HOROSCOP
Horoscop 27 august 2024. Săgetătorii au ocazia să-și schimbe concepțiile despre ceea ce sunt în stare să facă și ce nu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI