Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 62 de ani a
fost scos, sâmbătă seara, în jurul orei 21.00, dintr-o fântână
a cimitirulul din zona Iril, Pecica. Cadavrul bărbatului a fost
descoperit de fratele său, care a alertat autoritățile.
Pentru scoaterea bărbatului au fost solicitați pompierii voluntari din Pecica. Intervenția echipajului s-a dovedit a fi dificilă deoarece fântâna era îngustă, potrivit aradon.ro.
La fața locului au ajuns și două echipaje de poliție. În urma
cercetărilor efectuate se vor stabili împrejurările decesului
bărbatului.
Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit că trupul bărbatului nu prezenta urme de violență, iar cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Arad pentru efectuarea necropsiei. Se pare că bărbatul s-ar fi dus în cimitir, la mormântul mamei sale. Nu se cunosc cu exactitate împrejurările în care sexagenarul a ajuns în fântână.
Sursa foto: aradon.ro