Silvio Berlusconi, care pe 29 septembrie a împlinit 86 de ani, a dezvăluit parlamentarilor săi din Camera Deputaţilor că de ziua sa, Vladimir Putin i-a trimis vodcă și o scrisoare „foarte dulce”.
„Am reluat un pic legătura cu Putin, destul de mult, în sensul că de ziua mea mi-a trimis 20 de sticle de vodcă şi o scrisoare foarte dulce”, a declarat Silvio Berlusconi, conform agenţiei de ştiri LaPresse.
„I-am răspuns cu nişte sticle de (n.r. – vin) Lambrusco şi o scrisoare la fel de dulce”, a precizat Silvio Berlusconi.
Fostul premier italian a adăugat că este extrem de îngrijorat de situaţia din Ucraina, dar că nu îşi poate exprima adevărata părere pentru că „dacă va ajunge în presă, va fi un dezastru”.
„Este o poveste veche, care se referă la un episod care a avut loc cu mulţi ani în urmă”, a negat un purtător de cuvânt al partidului Forza Italia că Silvio Berlusconi a reluat contactele cu Vladimir Putin.
Ulterior, Forza Italia a emis un comunicat în care afirmă că poziţia liderului Silvio Berlusconi şi a partidului în ceea ce priveşte războiul din Ucraina este „în conformitate cu poziţia Europei şi a Statelor Unite” şi că „nu există şi nu a existat niciodată loc pentru ambiguitate”.
Silvio Berlusconi a stârnit scandal luna trecută, după ce a declarat că „Putin a fost împins să invadeze Ucraina de către poporul rus pentru a înlocui cu oameni cumsecade guvernul lui Zelenski”. A rectificat ulterior, precizând că a fost vorba doar de o referire la ce povestesc unii.
Relaţiile dintre coaliţia de dreapta a Italiei şi Moscova sunt urmărite îndeaproape. Matteo Salvini, liderul Ligii, formaţiune politică antiimigranţi, îl lăuda des pe Vladimir Putin şi obişnuia să poarte un tricou pe care era imprimat chipul liderului rus.
FOTO: EPA