Inceperea, joia trecuta, a dezbaterii parlamentare a proiectului guvernamental al Legii gratierii colective – a starnit deja dihonie printre deputati. Dincolo de sahurile politice, punerea in libertate cu hurta a 9.000 de puscariasi – hoti, batausi si altii asemenea – nu e, intr-adevar, de natura sa aduca un plus de liniste in sufletul unei populatii care de vreo 12 ani se uita cum curba criminalitatii a luat-o razna. A acelei criminalitati inregistrate, pentru ca multe infractiuni nici nu mai sunt reclamate, sau sunt tratate, dintr-o lene a anchetatorilor, drept simple contraventii. Initiatorii legii nu s-au ostenit sa ofere victimelor celor aflati inca dupa gratii barem o explicatie convingatoare. Aglomeratia din puscarii, sesizata de controlori europeni, nu e o scuza pentru a trimite pe strazi – in pofida chiar a programului de guvernare, care promitea cresterea sigurantei publice – mii de indivizi, majoritatea agresivi, fara un rost, cu minime sanse de reintegrare sociala, in absenta unui program clar care sa le asigure locuri de munca si casa. Fara indoiala, in puscarii zac si multi carora le-o fi venit minte la cap sau care au ajuns acolo pentru o culpa oarecare. Tocmai de aceea, sustin multi juristi reputati, oportuna ar fi fost o reala cernere, realizata insa de la caz la caz, nu o masiva eliberare conditionata. Asa cum merg lucrurile, prin multe cosuri nu va intra Mos Craciun, ci vreun beneficiar al unei clemente pripite.