Astfel, în cadrul unei ședințe recente a Consiliului Local Ploiești, s-a decis acordarea unor sporuri și zile suplimentare de concediu pentru angajații din primărie și instituțiile subordonate. Concret, aceștia vor beneficia de un spor de 5% din salariul de bază pentru condiții periculoase sau vătămătoare, care nu va depăși 1.500 de lei brut lunar, începând cu drepturile salariale din luna decembrie 2024.
În plus, vor primi cinci zile suplimentare de concediu anual începând cu 1 ianuarie 2025. Inițial, sindicatul a solicitat un procent mai mare pentru sporuri, de 15%, însă, din cauza bugetului limitat al orașului, s-a stabilit un procent de 5%. Aceste beneficii au fost acordate pe baza unor expertize realizate de Direcția de Sănătate Publică Prahova.
Salariile din administrație
Salariile din administrația ploieșteană sunt destul de mari. De exemplu, primarul câștigă 21.735 lei, iar viceprimarul 19.320 lei.
Funcțiile publice de conducere, cum ar fi secretarul municipiului sau arhitectul șef, au salarii de aproximativ 17.388 lei, în timp ce directorii executivi au între 14.396 și 15.341 lei.
Funcțiile publice de execuție, cum ar fi auditorii sau consilierii, au salarii ce variază între 4.980 lei și 10.313 lei, în funcție de gradație.
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
De asemenea, personalul contractual, cum ar fi administratorii publici sau șefii de servicii, au salarii ce pot ajunge până la 19.320 lei pentru funcțiile de conducere.
În ce țară a fost introdus pentru prima dată dreptul de vot pentru femei?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai mare democrație din lume după numărul de alegători?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țară europeană o dictatură de zeci de ani s-a prăbușit într-o singură zi, după ce tinerii soldați au ales să-și pună flori în arme, în loc de gloanțe?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Există țări unde votul este obligatoriu și se aplică sancțiuni pentru absenteism?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Exista o formă de „alegeri locale” în Evul Mediu european?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
„Ne vedem de două ori pe an. Nu pot să spun că o iubesc...” Andreea Tonciu, declarații controversate despre SOACRA ei
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Florin Călinescu, adevărul despre mutarea la Băbana. După tragediile din viața lui, actorul a căutat tihna: ”La mine viața e simplă. Sunt liniștit stând în rulota mea...”. Uite cum arată moția lui din Argeș
Adevarul.ro
Istoria care riscă să se repete. Cum au pus rușii bocancul pe gâtul României și au instaurat comunismul
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
"Ţinutul tinereții veșnice", unde 1 din 10 locuitori trăiesc până la 100 de ani. Toți mănâncă acelaşi lucru
HOROSCOP
Horoscop 4 aprilie 2025. Peștii au șansa de a descoperi, citind printre rânduri, o informație care le va fi de mare folos pe viitor