În toată lumea, de Crăciun se fac cele mai multe cadouri. Magazinele sunt luate cu asalt, clienții nu mai țin cont de cât cheltuiesc, iar comercianții fac profituri uriașe.
Din punct de vedere psihologic, cadourile sunt o formă de schimb social și emoțional. Ele își au originea în vechile orfande pe care oamenii le făceau către divintățile cărora li se închinau încă din preistorie.
Astăzi însă, cadourile pot fi simbolice sau chiar pot avea o importanță funcțională crescută. La copii, cadourile au și rol de recompensare pentru buna purtare sau orice fel de reușite, iar la adulți, cadourile sunt privite în special ca o formă de atenție și de apreciere.
Cadourile la copii
Pentru cei mici cadourile pot veni la o aniversare, pot reprezenta o recompensă sau pot fi un obicei permanent. Depinde cum înveți copilul să le perceapă.
Cadourile de Crăciun se încadrează în categoria celor de celebrare a unei ocazii speciale. Fiecare copil ar trebui să primească ceva în această perioadă. Cei mici trăiesc comparându-se cu alți copii de la școală ori de la locul de joacă. Dacă toți ceilalți copii primesc ceva, cel care nu primește nimic va rămâne cu o traumă.
Copiii asociază Crăciunul cu primirea cadourilor și tocmai de aceea, sărbătoarea trebuie celebrată punctual de către părinți prin oferirea de cadouri.
Există părinți care folosesc cadourile ca o compensare a timpului pe care îl petrec departe de copii. Fie că este vorba de program prelungit la serviciu, de necesitatea de pleca la muncă peste hotare sau de alte motive, unii părinți au tendința de a își “cumpăra” lipsa prin cadouri. Efectul este că îi produc o plăcere de moment copilului, însă dezvoltarea lui psiho-socio-emoțională are de suferit, ca urmare a lipsei lor.
Oferirea de cadouri ca modalitate de recompensă este, de asemenea, foarte importantă. Cadourile sunt astfel oferite atunci când are un anume success la școală sau în altă conjunctură. Cadoul este folositn acest caz ca factor motivant pentru următorul succes. Părinții trebuie să se asigure că fetița sau băiatul lor știe exact motivul pentru care a primit cadoul.
Oferirea cadourilor ca obicei permanent, repetat și fără motiv clar nu are un rol pozitiv în dezvoltarea psiho-emoțională a copiilor. Ideea că, pe tot parcursul anului, există o avalanșă de cadouri îi face pe copii să nu mai perceapă cadourile ca pe ceva cu o mare importanță, ci, mai degrabă, ca pe o normalitate.
Cadourile nu vor mai reprezenta un eveniment special sau o recompensă, ci un mod de viață, de care se vor plictisi rapid. Copiii nu vor mai aprecia efortul părinților de a-i dărui ceva, nici generozitatea lor, pe care o vor considera o obligație permanentă. Acești copii se vor transforma în adulți mofturoși, capricioși, imaturi, pentru care nimic nu va fi nici bun, nici suficient.
Părinții care oferă cadouri aparent fără motiv și în mod permanent o fac în special pentru a substitui iubirea și contactul direct cu copii. Este cazul părinților plecați la muncă peste hotare, care nu au alternative interacțiunii directe cu ei mici. Copiii sunt copleșiți de cadouri materiale. În timp, le vor consiera o obligație a părinților și își vor pierde entuziasmul pe care îl au cei care primesc daruri doar la ocazii speciale.
Raritatea face ca darurile să fie apreciate, iar abundența duce la dezinteres. Părinții care le oferă copiilor tot ce își doresc pe parcursul întregului an, fără a le explica sacrificiul și povestea care se ascunde în spatele fiecărui cadou, contribuie la formarea unei atitudini egocentrice la copii, care vor deveni precum „Domnul Goe” din schița lui I.L. Caragiale. Având totul din abundență, copilul nu mai percepe noțiunea de risipă. Din punct de vedere psihologic, timpul petrecut cu copilul este cel mai bun cadou.
Cadourile la adulți
Cadourile între adulți obligă la reciprocitate. Mulți folosesc darurile pentru a îndatora. De Crăciun însă, cadourile pot fi și un semn de apropiere, de manifestare a afecțiunii și de atenție. Cei mai pragmatici oferă obiecte practice, iar cei mai visători oferă obiecte încărcate de simbolism.
Este absolut necesar ca persoana care oferă să știe exact dacă cealaltă persoană este una care apreciază pragmatismul sau simbolismul. Este foarte important să nu oferi unui om pragmatic un cadou simbolic și viceversa, pentru că nu îl va aprecia deloc. De aceea, este recomandat să cunoști modul de a fi și a percepe realitatea a celui căruia îi faci un cadou. Cei mai autentici parteneri nu mai aleg însă, după o vreme, să își ofere cadouri materiale de nici un fel, ci se axează pe timp petrecut frumos și amintiri de neprețuit.