Compania texana de biotehnologie ViaGen, care a clonat deja un cal in scopuri comerciale, a anuntat ca vrea sa cloneze circa 100 de astfel de animale anual, pentru a le vinde. In oferta laboratoarelor de genetica sunt mentionate peste sase profile de cai de tractiune care pot fi deja “produsi” la cerere.
Desi clonarea este un procedeu extrem de controversat in intreaga lume, o companie americana a facut o afacere de milioane producand in laborator replici ale campionilor curselor de echitatie. Pentru a putea vinde cai clonati, ViaGen s-a asociat cu firma Encore Genetics, cele doua companii detinand impreuna o banca cu genele a peste 75 de cai de diferite rase. Astfel, compania americana a reusit sa ocupe un loc important pe piata vanzarii de cabaline, dupa ce a introdus in comert experimentele genetice de laborator.
Compania a anuntat deja ca a reusit sa cloneze primii doi cai de tractiune, o rasa rara, utilizata mai ales la munca de la ferme, pe care intentioneaza sa ii vanda cu pretul de 150.000 de dolari fiecare. “Clonarea le ofera crescatorilor de cai sansa unica de a-si imbunatati speciile pe care incearca sa le mentina astazi doar prin inmultire naturala”, a declarat pentru CBS presedintele companiei ViaGen, Mark Walton. Afacerea se dovedeste a fi de viitor, avand in vedere abilitatile deosebite de care au dat dovada primele exemplare create.
“Clientii nostri sunt deosebit de incantati la gandul ca isi vor putea clona campionii care au inregistrat cele mai bune performante la curse la la diferitele competitii la care au participat”, a declarat doctorul Brad Stroud.
Cu toate astea, specialistii americani nu au fost primii care au clonat un cal. Cercetatorii italieni au reusit sa cloneze un cal, in anul 2003, in timp ce in SUA primul cal a fost clonat abia in anul 2005.