Imaginile au fost surprinse de camerele de supraveghere montate pe o casă din zonă. Polițiștii s-au sesizat din oficiu și au deschis dosar penal pentru ucidere cu intenție a animalului, după ce întregul moment a apărut pe rețelele sociale.
Dacă șoferul va fi prins, el riscă între trei luni și un an de închisoare sau amendă.
În filmare se observă cum persoana aflată la volanul unui SUV trece cu roțile peste cățelul care se odihnea pe marginea drumului, fără nicio intenție de a-l ocoli. Mai mult, atunci când proprietarul animalului iese în stradă și îi fsce semn să oprească, el își vede în continuare de drum.
„Priviţi aceste filmări cum acest om fără suflet, conduce masina cu nr. SJ 01 … şi calcă în plin acest câine fără sa frineze deloc. În filmarea a doua iese proprietarul să-l oprească, iar el calcă acceleraţia mai tare, ocoleşte şi pleacă. Rezultatul – în poza trei, unde se vad şi urmele. Poate într-o zi frânele acelei maşini să se răzbune pe el”, este mesajul care însoţeşte imaginile.
„O persoană necunoscută, în data de 8 ianuarie, în jurul orelor 11.00, în timp ce conducea un autoturism de teren a ucis cu intenţie un câine de culoare neagră din rasa comună ce se afla întins pe partea carosabilă a DC 11 din localitatea Biuşa, prin trecerea cu roţile autoturismului peste acesta, câine ce aparţinea unui localnic. Cercetările continuă în vederea identificării autorului”, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj.
Foto: Captură Video