Agenţia meteorologică NOAA, reacție după ce Trump a sugerat folosirea bombelor nucleare pentru a opri uraganele
Președintele Donald Trump a postat pe contul său de Twitter o imagine în care apare decorându-l cu ”Medalia de Onoare” pe Conan, câinele care l-ar fi hăituit pe Abu Bakr al-Baghdadi în tunelul în care liderul ISIS s-a ascuns în timpul raidului trupelor americane, transmite The Guardian.
Fotografia nu este autentică, fiind o imagine trucată de un site american, Daily Wire. Trump apare în spatele câinelui în timp ce încearcă să-i pună la gât decorația care, în locul medaliei propriu-zise, pare să aibă o medalie care imită lăbuța unui câine.
Trump le mulțumește celor de la Daily Wire și anunță, cu această ocazie, că se va întâlni cu patrupedul în curând. căruia îi spune pentru prima dată și numele, Conan.
”Adevărata versiune a lui Conan va pleca din Orientul Mijlociu la Casa Albă săptămâna viitoare”, a scris Trump.
Potrivit celor de la New York Times, trucajul a pornit de la ceremonia de decorare, în 2017, a lui James McCloughan, un medic militar în retragere care a fost onorat astfel pentru salvarea a 10 oameni în timpul războiului din Vietnam.
Când un reporter i-a arătat lui McCloughan cum a fost modificată imaginea de la decorarea sa, medicul a început să râdă. ”Câinii militari sunt foarte curajoși”, a comentat el.
”Medal of Honor” este cea mai înaltă decorație pe care o poate primi un militar american fiind acordate doar pentru fapte excepțională de bravură pe câmpul de luptă.
Câinele i-a însoţit pe militarii americani în provincia siriană Idlib în raidul pentru capturarea lui Abu Bakr al-Baghdadi. Armata americană are mai multe unităţi care utilizează câini special antrenaţi, care de obicei sunt din rasa Ciobănesc german sau Ciobănesc belgian Malinois.
Câinii sunt antrenaţi să transporte echipament militar, să detecteze explozibili şi să-i urmărească pe teroriştii care fug.