Pchitt a ajuns în grija asociației Espoir Romania, deținută de două tinere franțuzoaice, în urmă cu aproape doi ani. De atunci, cele două activiste au tot încercat să-i găsească stăpân.
Pchitt, care s-ar traduce în română prin Fâs, are blana maro sârmoasă, iar voluntarii din adăpost l-au descris cel mai prietenos câine de care au avut grijă. Înainte să ajungă la adăpostul Espoir alături de ceilalți peste 300 de „vecini” ai săi, a stat tot într-un adăpost, în grija unei femei, care l-a găsit când era pui. Aceasta nu a mai putut avea grijă de Pchitt și ceilalți câini și a cerut ajutorul ONG-ului, potrivit Woopets, care a scris prima dată povestea lui Pchitt în primăvară.
Un câine „obișnuit” nu este „atrăgător”
În ciuda spiritului său energic și prietenos, Pchitt nu a primit nicio cerere de adopție timp de 9 ani, povestesc activistele, care numesc asta drept „blestemul câinelui obișnuit”. Adică nu are nimic care să-l facă special, mărimea sau trecutul său. Câinele suferă, de asemenea, de o boală la inimă, iar la vârsta asta este considerat bătrân și oamenii sunt interesați să adopte mai degrabă pui.
În iunie, Espoir Romania a anunțat că, în sfârșit, a fost găsită o familie pentru Pchitt, iar dintr-un țarc pe care-l împărțea cu alți 15 câini, Pchitt a ajuns în orașul Clermont-Ferrand din Franța.
„A descoperit, în sfârșit, viața de familie și îi place la nebunie! Pchitt e un câine dornic de dragoste și afecțiune, sociabil și jucăuș. Este, în același timp, și un câine de 9 ani care trebuie să învețe cum să se comporte în afara adăpostului. Acum, mănâncă bine, doarme liniștit, primește iubire și tratament pentru afecțiunea sa la inimă. A găsit în noua familie alți trei prieteni, veniți tot din România”, a scris asociația Espoir pe Facebook.
Familia adoptivă primește ajutor de la un specialist în comportamentul câinilor, care cunoaște patrupedele din România și traumele lor, au povestit reprezentanții ONG-ului pentru Woopets.
„Pchitt a cunoscut doar viața din adăpost și știe doar că puterea face legea într-un țarc. Așa că are uneori tendința de a se impune”, explică activistele de la Espoir Romania. Pchitt învață acum și să-și controleze anxietatea, pentru că nu este obișnuit să primească atât de multă atenție.
În București, la fiecare doi câini adoptați, trei sunt abandonați
În Capitală, adăposturile de stat, dar și cele deținute de diverse ONG-uri sunt la capacitate maximă sau aproape de a-și atinge capacitatea. Datele oficiale arată că anul trecut, în cele trei adăposturi deținute de Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA), au ajuns în total 1.600 de câini și și-au găsit stăpâni mai puțin de 1.100. Practic, la fiecare trei câini care intră într-un adăpost ASPA, doar doi reușesc să fie adoptați.
Cauzele principale pentru care în București încă sunt câini pe străzi sunt abandonul și nesterilizarea, arată o analiză Libertatea.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro