Mai mulţi câini au fost găsiţi morţi în pădurea din localitatea Stroieşti, care aparţine de comuna Arcani, din judeţul Gorj. Imaginile au fost postate pe Facebook de o profesoară din Târgu-Jiu, care susține că animalele au fost ucise cu toporul, după care au fost aruncate pe câmp. Între timp, reprezentanții IPJ Gorj au anunțat că vor face verificări în acest caz.
După ce au fost ucise, animalele au fost abandonate în pădurea din localitatea Stroiești, județul Gorj. O profesoară din Târgu Jiu a postat imaginile pe pagina ei de Facebook.
„La Stroieşti câinii se taie cu toporul, se spintecă şi se aruncă pe câmp. Încurcă drumul unor inşi! Se numeşte barbarie”, a scris femeia.
Femeia susține că a încercat să sesizeze Poliţia Animalelor, dar aceasta nu a fost încă înfiinţată în Gorj.
Între timp, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj s-a autosesizat şi efectuează cercetări în acest caz pentru cruzime faţă de animale.
Maltratarea, schingiuirea, mutilarea animalelor, uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, sunt infracțiuni potrivit legii. Iar cel găsit vinovat riscă închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă penală între 1.200 lei și 120.000 lei și interdicția de a deține animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani. Sancțiunile sunt prevazute la articolul 25 din Legea 205/2004 privind protecția animalelor.
Lucian Bode, ministrul de Interne, a anunțat în urmă cu câteva zile că echipa de la Poliția Animalelor este aproape completă, iar 90% din posturile prevăzute în organigramă au fost ocupate.