Potrivit anchetatorilor, Parpală a primit mita prin intermediar, în două rânduri, pe 24 august și 3 octombrie.
„Suspectul Parpală Caius Mihai ar fi primit suma totală de 8.000 lei, prin intermediar, respectiv în mod direct, de la un administrator de societate comercială care activează în sectorul exploatării agregatelor minerale, pentru ca, în calitatea sa de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș, să sprijine activitatea societății respective prin nedispunerea unor controale apte să constate, să stopeze și să sancționeze activitățile ilegale efectuate de aceasta”, potrivit comunicatului DNA.
DNA precizează că suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.