”A plecat Anglia? Ce bine!”, a spus diplomatul Caius Traian Dragomir, fost ambasador al României în Franța și Grecia.

Diplomatul consideră că oricum influența Marii Britanii s-a manifestat și se manifestă mai ales peste Oceanul Atlantic decât pe teritoriul Uniunii Europene. De aceea, ieșirea Marii Britanii din Uniune nu va produce efecte sesizabile cu o singură condiție: clasa politică de pe continent să fie foarte atentă ce face în continuare. ”Brexit nu trebuie să devină o contagiune în Uniunea Europeană, acesta ar fi singurul pericol real al ieșirii Marii Britanii. Statele interesate în menținerea Uniunii Europene trebuie să acționeze inteligent împotriva unei eventuale degenerescențe, adică plecarea Angliei nu trebuie să devină un fenomen”, a concluzionat Caius Traian Dragomir.

Urmărește-ne pe Google News