Miguel Torres, in varsta de 53 de ani, a suferit in urma cu 16 ani un grav accident de munca. Dupa ce a stat aproape o luna in coma, barbatul si-a revenit si a decis sa porneasca intr-o calatorie prin lume. In tot acest timp, el a vizitat de cinci ori Europa si tot de atatea ori Asia. Torres a revenit acum in satul sau, pentru a le povesti localnicilor experienta sa.
Torres, de profesie zidar, a cazut de pe un bloc de opt etaje, in timpul unor lucrari. Desi medicii nu-i mai dadeau nici o sansa, spaniolul si-a revenit din coma dupa aproape o luna. El le-a povestit rudelor ca, in timp ce era in coma, a avut un vis in care promitea ca, in cazul in care se va insanatosi, va pleca intr-un lung periplu prin lume. El s-a tinut de cuvant si, in ciuda opozitiei sotiei si a celor doi fii, Torres a plecat acum 16 ani in calatoria sa.
Pentru ca a mers tot timpul pe jos, spaniolul a reusit performanta sa toceasca 365 de perechi de adidasi, adica una la 16 zile.
„Nu am parcurs nici macar un kilometru in vreun vehicul de orice fel. Pana acum am fost jefuit de 38 de ori, muscat de 22 de serpi si doi scorpioni si am slabit 29 de kilograme. Desi am umblat prin ploaie, zapada si furtuna, nu am fost nici o clipa racit sau bolnav”, a declarat Miguel Torres la intoarcerea din „plimbare”.
Spaniolul spune ca cel mai greu i-a fost in desertul Gobi si atunci cand a ajuns in Irak, in plin razboi al acestei tari cu Iranul. Torres a avut insa parte si de clipe placute. El s-a intalnit cu tot felul de personalitati cum ar fi Papa Ioan Paul al II-lea, Maica Teresa, Francois Mitterrand, Mihail Gorbaciov sau fetele de la Spice Girls.
Dupa ce a parcurs de cinci ori Europa si Asia, spaniolul s-a gandit sa faca o escala acasa. „Este foarte bine aici. Familia m-a primit cu bratele deschise. Numai ca mie imi sta capul sa plec din nou prin lume. Este minunat sa cunosti atatea popoare si culturi. Acasa cred ca m-as plictisi”, spune Torres. Barbatul vrea ca in aceasta noua calatorie sa-si convinga sotia sa-l insoteasca.

 
 

Urmărește-ne pe Google News