Vlad Ciurea (dreapta) este o somitate a neurochirurgiei mondiale

Volumul cuprinde, alături de momente din copilărie, școală și facultate, amintiri despre profesorul dr. Dimitrie Bagdasar și despre profesorul dr. Constantin Arseni, adică informaţii exotice din lumea înaltă a medicinei.

Este dezbătută situația neurochirurgiei românești, din perioada comunistă până astăzi, precum și cea a sistemului de sănătate. Un loc aparte îl ocupă, în carte, poveștile despre viață, suferință și vindecare spuse de pacienți. În final, găsim articole de opinie, de analiză politică și socială, iar alte câteva texte reflectă pasiunea profesorului pentru istorie.

Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, o somitate internaţională în domeniu, a intervenit neurochirurgical cu succes în peste 25.000 de cazuri. A scris peste 103 articole şi este autor și coautor a 36 de cărți și numeroase capitole în cărți și tratate publicate în România și în străinătate (SUA, Germania, Japonia, Austria).

 
 

Urmărește-ne pe Google News