În timpul pandemiei de coronavirus, mersul trenurilor s-a modificat ca să se adapteze circulației reduse. Dar pentru cazurile extreme în care oamenii trebuie să călătorească se aplică regula „un loc liber, un loc ocupat”, ca să fie respectată distanța socială.
Un reporter Libertatea a mers cu trenul din București spre Pașcani pentru a vedea cum se circulă în timpul pandemiei. Majoritatea călătorilor poartă măști, se spală cu dezinfectant frecvent pe mâini și încearcă să păstreze distanța. Dacă supraaglomerarea nu mai există în timpul pandemiei, CFR rămâne însă cu o problemă de care pare să nu mai scape: igiena de la grupurile sanitare.
Se cinstesc cu dezinfectant
Doi călători cu măști pe față se așază față în față, într-unul din vagoane. Descoperă repede că merg în același sat și încearcă să își caute cunoștințele comune. Și pentru că încep să se împrietenească, unul dintre ei îi face cinste celuilalt cu dezinfectant de mâini. Așa cum altădată se bea câte o tărie dintr-o sticlă pusă strategic în bagaj.
Înainte să plece din stație, vânzători ambulanți de ziare și reviste circulă pe culoare. Un număr despre vaccinuri al revistei National Geographic e vânturat de un bărbat călătorilor la 50 de lei bucata. „E proaspăt! E ediție nouă!”, își face reclamă. E de fapt un număr din 2007.
Călători supărați pe cerșetorii din tren
Un cerșetor vine printre scaune și cere un ban. Un domn sare ca ars: „Se târăște pe aici pe jos și plimbă virușii pe haine. Nu-l vede nimeni?” Controlorul îl pune la punct: „Domnule, ai chef de vorbă?” Și râde pe sub mască, zgomotos, să destindă atmosfera.
În tot vagonul în care altădată se găseau până în o sută de oameni, acum sunt doar vreo zece. Și niciunul pus pe voie bună.
„Pentru asigurarea distanței sociale, în trenuri se aplică regula «un loc liber, un loc ocupat». Principiul se aplică şi la vagoanele de dormit şi cușetă. Măsura este luată pentru a preveni răspândirea infecției cu COVID-19 și pentru a asigura un transport în condiții de siguranță pentru pasagerii noștri și personalul propriu”, se arată într-un comunicat de presă al CFR Călători.
„Eu când am venit, toate locurile erau ocupate, om lângă om”. „Eu când am venit acuma de la Cluj erau doar trei oameni în tot vagonul”, își continuă dialogul cei doi consăteni. După o scurtă tăcere și câteva ocheade împrejur, continuă: „Era mult mai curat trenul cu care am mers aseară!”
La baie este săpun, nu și hârtie igienică
Controlorul trece prin vagon să vadă biletele. Doar să le vadă, pentru că nu mai are voie să le atingă. Așa că oamenii le așază pe măsuțe sau le ridică în dreptul ochilor bărbatului.
CFR recomandă, de altfel, să îți cumperi biletul online ca ei să poate dimensiona mai bine călătoriile. „Facem apel la călători să nu urce în tren fără bilet în situația în care la casa de bilete/ghișeu li se comunică faptul că locurile au fost epuizate. Recomandarea este valabilă și pentru persoanele posesoare de abonamente /autorizații”, mai spune CFR în comunicat.
Ce nu reușește însă CFR în această perioadă este tocmai igiena de la baie. Există săpun lichid, dar nici urmă de hârtie igienică sau șervețele de șters pe mâini. Călătorii au venit însă pregătiți. Unii și-au curățat și măsuțele de la început. Iar atunci când se ridică câte unul și își ia din geantă șervețele uscate și umede știi sigur unde va merge.
Libertatea a cerut CFR un punct de vedere cu investițiile suplimentare în igiena toaletelor, fără să primească un răspuns până la publicarea articolului.