Ce-mi place mie la Corfu sunt peisajele idilice, bisericuţele albe cocoţate, imposibil, deasupra mării, bijuteriile vintage şi lichiorul de citrice. Pentru ele şi alte 100 de motive, care ţin de karma bună pe care am simţit-o în prima vacanţă acolo, aş reveni în fiecare an. Vă recomand să luaţi aşa numitul Submarin Galben din Paleokastritsa, pentru a vedea fauna marină destul de spectaculoasă a Mării Ionice. Şi tot de acolo e musai să vă îmbarcaţi pe un velier, pentru o zi de-a lungul coastei stâncoase cu plaje pustii de o frumuseţe inimaginabilă.
În Rhodos, tot universul pare să se rotească în jurul celor mici: hotelurile îi aşteaptă cu meniuri speciale, piscinele sunt împodobite cu locuri de joacă acvatice, iar minidiscotecile îi atrag ca un magnet, în fiecare seară. Un loc minunat pentru o plimbare în familie este Petaloudes sau Valea Fluturilor. Potecile umbroase vă conduc spre adevărate piscine create în stânci şi spre cascade răcoroase. Piscine imense, terenuri de golf, parcuri discrete, foişoare, terase, SPA-uri… Frumoasele regine ale Egiptului, sultanii şi armatele lor de slujitori au fost primii care s-au răsfăţat în Antalya, prevestindu- i un viitor de lux. Dacă sunteţi pasionaţi de istorie, nu rataţi amfiteatrul şi Templul lui Apollo de la Side. Căutaţi apoi peştera Damlataş, împodobită cu stalactite şi stalagmite, şi renumită pentru calităţile ei terapeutice.
În Creta te duci degeaba dacă nu mănânci peşte proaspăt, dacă nu vizitezi Palatul Knossos (legendar pentru labirintul minotaurului şi pentru povestea lui Icar şi Dedal) şi dacă nu porneşti în croazieră pe mare, eventual către Santorini. Practic, sunteţi pe cea mai mare insulă grecească, şi totodată leagănul civilizaţiei moderne. Despre minoani, locuitorii din Knossos, se spune că au fost primii oameni din lume care se lăfăiau la petreceri, erau preocupaţi de modă şi au oferit drepturi femeilor.
OFERTE
Charter Corfu Niouris Marina Apartments – de la 179 de euro de persoană, transport cu avionul, transferuri, 7 nopţi cazare, asistenţă turistică. Early booking: 25% valabil până la 15 decembrie. Detalii pe www.besttourism.ro, call center 031.226.33.25.
Charter Creta Hotel Floral 3* – de la 199 de euro de persoană, transport cu avionul, transferuri, 7 nopţi cazare, mic dejun, asistenţă turistică. Early booking: 25% valabil până la 15 decembrie. Detalii pe www.besttourism.ro, call center 031.226.33.25.
Charter avion Rhodos 2015 Hotel Evi 3* – de la 394 de euro de persoană, transport cu avionul, transferuri, 7 nopţi cazare, all-inclusive, asistenţă turistică. Early booking: 30 % valabil până la 15 decembrie. Detalii pe www. gullivertours.ro, 021.794.75.07.
Charter avion Antalya 2015 Colours West Hotel of Side 4* – de la 442 de euro de persoană, transport cu avionul, transferuri, 7 nopţi cazare, all-inclusive, asistenţă turistică. Early booking: 30% valabil până la 15 decembrie. Detalii pe www.gullivertours.ro, 021.794.75.07.