„Din Constanţa venim şi stăm de vreo oră şi jumătate sau două aici, în Barboşi. Eu aveam legătură de prins din Galaţi spre Tecuci, dar am pierdut-o. Nu şi-au luat cei de la CFR banii şi acum suferim noi, călătorii”, se plângea Mihai Matei, un călător afectat de greva de protest. Alţi pasageri au pierdut chiar şi legături feroviare ce urmau să îi ducă spre Bucureşti unde aveau rezervare la avion spre altă ţări.
Liderii lucrătorilor CFR susţin că nu au avut ce face şi le-a ajuns cuţitul la os. „Este un protest spontan. Principala problemă este că nu ne-am primit salariile, doar 50%, iar lipsa acestor lichidităţi pentru salarii a dus la oprirea lucrului. Salariile nu au mai crescut nici ele de 4-5 ani de zile”, a precizat Marian Profir, reprezentant al sindicatului independent al lucrătorilor din transportul feroviar călători Galaţi.
Lucrătorii care au făcut această mişcare de protest purtau banderole pe care scria „Nu muncim gratis”. Oamenii sunt revoltaţi că nimeni nu le ia în seamă problemele, chiar dacă salariile nu au fost indexate cu rata inflaţiei şi chiar şi-aşa mici, nu sunt plătite. „Eu de 32 de ani lucrez la CFR. Nu ni se dau drepturile care ni se cuvin, nu ni se respectă contractul colectiv de muncă. Acum noi nu am primit salariul integral. Ni s-a plătit 50%”, ne-a mărturisit unul dintre grevişti.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News