Calder Walton, reputatul istoric britanic în intelligence: „Putin nu poate fi de încredere mai mult decât a fost Hitler” 

Calder Walton este director de cercetare, Intelligence Project, la Harvard’s Kennedy School of Government. Este autorul cărții Spies: The Epic Intelligence War Between East and West și este cercetător în istoria serviciului de informații britanic MI5. 

Ce însemna „München” în 1938 

Walton argumentează că referința istorică a Acordului de la München din anul 1938 a devenit, din păcate, relevantă pentru circumstanțele actuale ale războiului din Ucraina. 

Momentul München, spune istoricul britanic, este o poveste despre liniștirea unui dictator în Europa, care își propunea expansiunea teritorială, o poveste a marilor puteri care „rezolvă” soarta unei națiuni mai mici din Europa, fără implicarea acesteia din urmă în procesul de pace. 

„Întrebarea care se pune astăzi este dacă ambițiile teritoriale ale liderului Rusiei, Vladimir Putin, vor fi potolite de orice regiune din Ucraina pe care o va obține în urma unui acord de pace, mediat de administrația americană a lui Donald Trump. Sau Putin, la fel ca Adolf Hitler înainte, vede războiul său actual doar ca o parte a unei expansiuni teritoriale mai mari în Europa?”. 

Recomandări

Emil Hurezeanu, la un pas de demitere. Cine e varianta luată în calcul la Externe de premierul Ciolacu SURSE

Deși au fost dedicate cantități enorme de cerneală acordului de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial, un aspect al acestuia continuă să fie trecut cu vederea: informațiile clasificate pe care premierul britanic Neville Chamberlain le primea înainte și în timpul crizei din anul 1939. O examinare, explică Walton, a acestor rapoarte de informații oferă lecții pentru guvernele și comunitățile de informații de astăzi: ele se referă la modul cel mai bun de a înțelege mentalitatea unui dictator. 

Criza europeană a avut loc în septembrie 1938, când Hitler a cerut controlul asupra unei regiuni de limbă germană din Cehoslovacia, Regiunea Sudetă, unde se aflau aproximativ 3,9 milioane de etnici germani. 

„Ca un ecou al afirmațiilor lui Putin cu privire la Ucraina opt decenii mai târziu, Hitler a tunat că Cehoslovacia era o țară inventată (o creație a Ligii Națiunilor, spunea el) și că etnicii germani din regiunea Sudetenland erau persecutați, violați și uciși, lucru pe care dictatorul nazist nu îl putea suporta și care trebuia corectat. Guvernele britanic și francez au încercat să evite cu orice preț războiul cu Hitler, în ceea ce a fost cunoscut în cele din urmă ca o politică de conciliere, premierul britanic Chamberlain zburând de două ori pentru a se întâlni cu Hitler în Germania, la 15 și 22 septembrie.

Recomandări

Amatorismul Casei Albe a lui Trump. „Signalgate” va trimite unde de șoc în aparatul de securitate al SUA și în aliații străini

Criza a fost soluționată prin Conferința de la München din 29-30 septembrie, când guvernele britanic, francez și italian au fost de acord ca lui Hitler să i se permită să anexeze regiunea Sudetenland în schimbul unei promisiuni de pace. Cehoslovacia nu a fost inclusă în negocieri și a fost forțată să accepte înțelegerea ca pe un fapt împlinit. 

La întoarcerea în Marea Britanie, Chamberlain a declarat că acordul său cu Hitler va anunța „pacea pentru timpul nostru”. Chamberlain a susținut că are încredere în Hitler și că este convins că ambițiile acestuia pot fi stăpânite. Când vestea acordului a ajuns la Praga în dimineața de 30 septembrie, președintele ceh, Edvard Beneš, a explodat: „Münchenul este o trădare care va însemna propria sa pedeapsă. Marea Britanie și Franța cred că se vor salva de război și revoluție pe cheltuiala noastră, dar se înșală”. El a concluzionat că Cehoslovacia a fost învinsă nu de germani, ci de aliații săi, Marea Britanie și Franța. 

Recomandări

BNR tipărește bani pentru pomenile lui Ciolacu. Guvernul se împrumută 50 de miliarde de euro pe an – ANALIZĂ

Opiniile lui Beneš au fost previzibile, explică Walton. Hitler a încălcat termenii acordului încheiat cu Chamberlain și, în martie 1939, forțele germane au ocupat restul Cehoslovaciei. 

Pe scurt, Acordul de la München a intrat în istorie ca o trădare rușinoasă a unei puteri central-europene față de un dictator. 

Istoricul britanic mai susține că Chamberlain este adesea portretizat ca un lider slab, ezitant, ale cărui politici de împăciuire au condus Europa în cel de-Al Doilea Război Mondial, acest lucru fiind nedrept. 

„Chamberlain era departe de a fi liderul ezitant descris de detractorii săi. Era formidabil din punct de vedere intelectual, deși încăpățânat în opiniile sale. Mustăcios, cu costume cu guler drept, purtând adesea umbrela sa caracteristică, Chamberlain era întruchiparea membrului edwardian al clasei conducătoare a Marii Britanii în anii dinaintea războiului. După ce a luptat în Primul Război Mondial și a văzut carnagiul pe care acesta l-a provocat în Europa, a avut motive întemeiate să se opună vehement unui nou război pe continent. În mod esențial, politica de împăciuire a lui Chamberlain a permis Marii Britanii să se reînarmeze”. 

Ce informații din partea serviciilor britanice a primit Chamberlain 

Chamberlain a primit două fluxuri complet divergente de informații înainte și în timpul crizei de la München din 1938, scrie Walton. 

S-a întâmplat astfel deoarece comunitatea britanică de informații era departe de procesul eficientizat care s-a produs sub conducerea lui Winston Churchill. Deși Joint Intelligence Committee (JIC) al Marii Britanii fusese înființat în 1936, la momentul crizei de la München, acesta nu beneficiase încă de sprijinul deplin al tuturor serviciilor de informații. Acesta nu acționa ca un organism de evaluare generală care să furnizeze evaluări unificate factorilor de decizie de la Londra, așa cum avea să se întâmple ulterior în timpul războiului și cum continuă să facă și astăzi. 

În schimb, în timpul crizei de la München, serviciile de informații externe ale Marii Britanii, MI6 (cunoscut în mod oficial sub numele de SIS) și Serviciul de Securitate (MI5), au fost în măsură să ofere propriile evaluări, extrem de divergente, ale intențiilor lui Hitler celor mai importanți factori de decizie de la Whitehall, mai scrie istoricul. 

La 18 septembrie 1938, momentul de apogeu al crizei, MI6 și-a expus punctul de vedere cu privire la ceea ce ar trebui să facă guvernul Chamberlain în ceea ce privește negocierea cu Hitler cu privire la provincia sudetă. Memorandumul MI6, intitulat „Ce ar trebui să facem”, a fost redactat de șeful serviciilor de informații politice ale MI6, un bărbat pe nume Malcolm Woolcombe. În document, MI6 recomanda o politică de „liniștire calculată”. Acesta sugera că cehii ar trebui presați să accepte „inevitabilul” și să predea regiunea sudetă lui Hitler. 

Memorandumul a continuat, dezvăluie Walton: 

„Se poate argumenta că acest lucru ar însemna să cedăm Germaniei, să consolidăm poziția lui Hitler și să-l încurajăm să meargă spre extreme. Cu toate acestea, este mai bine să se înfrunte realitatea și să se îndrepte greșelile, dacă acestea există, decât să-l lăsăm pe Hitler să scrie istorie în felul său și la timpul său – mai ales dacă, în același timp, noi și francezii ne consolidăm fără încetare puterea și reducem potențialul Germaniei de a crea probleme”.  

Pe scurt, Walton argumentează că MI6 sugera că guvernul britanic ar trebui să încerce să se asigure că stilul Germaniei este „înghesuit”, dar cu un minim de provocări. Dovezile documentare arată că memorandumul MI6 a fost citit de eșaloanele superioare ale guvernului. Șeful administrației publice britanice, Sir Warren Fisher, unul dintre principalii artizani ai politicii de împăciuire, a declarat că era un „document excelent”. 

Memorandumul MI6 a alimentat aproape sigur convingerea lui Chamberlain că a urmat un curs corect prin „liniștirea” lui Hitler. 

În schimb, MI5 a ajuns la o concluzie fundamental diferită. 

Cu aproximativ trei ani înainte de criza de la München, MI5 transmitea oficialilor superiori din Ministerul de Externe un flux constant de rapoarte care avertizau asupra ambițiilor teritoriale ale lui Hitler în Europa. Cel mai energic ofițer MI5 care a exprimat aceste opinii pesimiste – dar, după cum s-a dovedit, realiste – cu privire la strategia lui Hitler a fost un bărbat pe nume John „Jack” Curry. Spre deosebire de mulți membri ai guvernului britanic, Curry citise autobiografia lui Hitler, Mein Kampf, în care dictatorul nazist își expusese viziunea sa asupra lumii (Weltanschauung) de cucerire rasială în Est. Mein Kampf dezvăluia, în opinia lui Curry, inevitabilul strategiei de război a lui Hitler în Europa.  

„MI5 a avut o sursă germană importantă în anii dinaintea războiului, care a oferit informații despre mentalitatea strategică secretă a lui Hitler. Sursa MI5 a fost un diplomat de la ambasada germană din Londra, Wolfgang zu Putlitz. Acesta era un antinazist înfocat, care a fost recrutat de MI5 cu ajutorul unui intermediar pe nume Jona „Klop” Ustinov, jurnalist la Londra și, mai târziu, tatăl actorului Peter Ustinov. 

La 7 noiembrie 1938, MI5 a trimis un raport ministrului de externe, lordul Halifax, rezumând informațiile anterioare pe care le furnizase Ministerului de Externe înainte și în timpul crizei de la München. Memorandumul MI5 era un rechizitoriu dur la adresa politicii externe britanice cu privire la Hitler. Prima pagină suna după cum urmează: 

„Nu există nimic surprinzător și nimic care să nu fi putut fi prevăzut în evenimentele din această vară în legătură cu Cehoslovacia. Aceste evenimente sunt o consecință logică a Weltanschauungului nazist al lui Hitler, a politicii sale externe și a opiniilor sale cu privire la problemele rasiale și la poziția Germaniei și a Europei”, scrie Walton. 

Memorandumul a continuat: 

„Este evident că politica lui Hitler este în esență una dinamică și întrebarea este: ce direcție va lua în continuare dacă informațiile din [raport], care s-au dovedit în general fiabile și exacte în trecut, trebuie să fie crezute? Germania se află la începutul unei «ere napoleoniene», iar conducătorii ei contemplă o mare expansiune a puterii germane”, se mai arată în raport. 

Pentru a încerca să se asigure că raportul său primește atenția lui Chamberlain, MI5 a decis să includă exemple – provenite de la Putlitz, din interiorul Ambasadei Germaniei din Londra – ale referințelor insultătoare ale lui Hitler despre Chamberlain însuși. 

Walton scrie că raportul menționa că Hitler l-a descris pe Chamberlain drept un „găozar” (arschloch), ceea ce ministrul de externe Halifax a subliniat de trei ori cu un creion roșu. De asemenea, raportul menționează că Hitler și-a bătut joc de umbrela caracteristică lui Chamberlain ca simbol al slăbiciunii sale, iar dictatorul german a făcut glume despre „umbrela pacifistă” a lui Chamberlain. 

În ciuda insultelor extraordinare incluse în acest raport MI5 despre prim-ministrul britanic, acesta nu a schimbat politica britanică față de Hitler. 

Rapoartele contrastante ale MI6 și MI5, explică Walton, sunt un exemplu izbitor al limitelor serviciilor de informații – evaluările nedorite (din partea MI5) nu au reușit să schimbe politica britanică, în timp ce raportul MI6 pare să fi validat politica existentă a Londrei de conciliere.  

Un avertisment – și o lecție – din trecut 

Walton argumentează că MI5 a putut ajunge la evaluări exacte ale ambițiilor teritoriale naziste pentru că a studiat și a luat în serios propriile viziuni ale lui Hitler, găsite în Mein Kampf. 

„Dictatorii au tendința de a telegrafia lumii planurile și intențiile lor. Același lucru este valabil și pentru Putin astăzi. Guvernele occidentale și comunitățile de informații trebuie să ia în serios ceea ce Putin spune în discursurile sale publice despre planurile și intențiile sale. 

Dictatorul rus și-a declarat în mod expres intenția, cu mult înainte de februarie 2022, de a lua «înapoi» întreaga Ucraină – că Ucraina este o țară inventată, formată de puterile occidentale și Organizația Națiunilor Unite, după prăbușirea Uniunii Sovietice în 1991. Putin a declarat, de asemenea, că dispariția imperiului sovietic a fost o «catastrofă geopolitică». Nu există niciun motiv să credem că acordarea unor teritorii anexate din Ucraina lui Putin într-un acord de pace în prezent îl va descuraja pe Putin de la strategia sa inițială de război – la fel cum nu a făcut-o un acord după ocupația sa din 2014: cucerirea generală a Ucrainei. 

În lungile discursuri incoerente și pline de dezinformări din punct de vedere istoric ale lui Putin, acesta a evocat zilele de glorie ale Ecaterinei cea Mare și ale lui Iosif Stalin, a cărui dictatură brutală după 1945 s-a extins în Europa de Est prin crearea statelor satelit sovietice. Conform Weltanschauungului lui Putin, ar fi logic ca acesta să încorporeze zone precum Georgia, Republica Moldova și chiar statele baltice «înapoi» în sfera de influență a Rusiei. Această situație sumbră este agravată de faptul că NATO, până acum un bastion împotriva agresiunii teritoriale în Europa, pare acum fatalmente slăbită, având în vedere inversarea politicii administrației Trump: alinierea cu Rusia, nu cu aliații vest-europeni ai Washingtonului. Dacă NATO nu mai este forța care a fost anterior, din cauza abdicării de la conducere a Washingtonului, Putin va fi în mod inevitabil încurajat în planurile sale în zonele din Europa pe care le consideră a fi în sfera de influență a Rusiei. 

Premierul britanic Keir Starmer ia cu siguranță măsurile corecte prin crearea unei «coaliții a celor care doresc» să sprijine Ucraina. Contingentul vest-european al NATO trebuie să se reînarmeze și să facă tot posibilul pentru a sprijini Ucraina, chiar și fără guvernul SUA. Europa de Vest trebuie să forțeze Rusia să se așeze la masa negocierilor dintr-o poziție de slăbiciune, nu de putere, așa cum se bucură în prezent datorită Administrației Trump. 

Acordul de la München este un avertisment înfricoșător al istoriei cu privire la pericolele de a «împăca» un dictator în Europa care și-a declarat în mod expres ambițiile teritoriale maximaliste. Există un pericol real ca orice acord de pace încheiat cu Putin cu privire la Ucraina (fără implicarea integrală a Ucrainei) să nu valoreze hârtia pe care el este scris, la fel cum nu a contat nici acordul de la München cu Hitler, în urmă cu opt decenii. Putin nu poate fi de încredere mai mult decât a fost Hitler”, conchide istoricul britanic. 

Urmărește-ne pe Google News

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.