Pe elevii claselor a VIII-a îi așteaptă o vară fierbinte. După încheierea anului școlar, urmează să susțină Evaluarea Națională, cu probe scrise la limba română și la matematică, iar apoi admiterea la liceu 2021, moment care va stabili unde vor studia pentru următorii patru ani.

Din cauza pandemiei de coronavirus și a organizării unei sesiuni speciale de Evaluare Națională 2021, pentru elevii care vor fi în izolare sau în localități carantinate în perioada examenelor, Ministerul Educației a modificat calendarul admiterii în liceu 2021, iar înscrierea și repartizarea computerizată se fac abia la finalul lunii iulie.

Calendar admitere la liceu 2021

Prima etapă de repartizare computerizată

16 – 22 iulie 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic.

Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită!

16 – 22 iulie 2021 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere

22 iulie 2021 – Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea de către acestea a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată.

23 iulie 2021 – Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională.

24 iulie 2021 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a.

24 iulie 2021 – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal.

24 iulie 2021 – Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ/municipiul București.

25 – 28 iulie 2021 – Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.

29 iulie 2021 – Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal de stat a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022.

A doua etapă de repartizare computerizată și admitere în liceu

29 iulie 2021 – Afișarea situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților romi, precum și a celor destinate candidaților cu CES

29 iulie 2021 – Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

30 iulie 2021 – Desfășurarea/Echivalarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

2 august 2021 – Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații.

29 iulie – 5 august 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care nu au fost repartizați computerizat în prima etapă.

29 iulie – 5 august 2021 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere.

6 august 2021 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a candidaților din a doua etapă a admiterii.

6 august 2021 – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal.

6 – 7 august 2021 – Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care au fost repartizați candidații din etapa a doua.

9 – 13 august 2021 – Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în primele două etape de admitere.

Calendarul probelor de aptitudini pentru admitere la liceu 2021

7 – 14 iunie 2021 – Înscrierea pentru probele de aptitudini

15 – 18 iunie 2021 – Desfăşurarea/echivalarea probelor de aptitudini

18 iunie 2021 – Comunicarea rezultatelor finale a probelor de aptitudini.

Cum se calculează media de admitere la liceu 2021

Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a a absolvenților învățământului gimnazial se calculează ca media ponderată între media generală la Evaluarea Națională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80% şi media generală de absolvire a claselor V- VIII, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Calculul mediei de admitere la liceu se face astfel:

MA = 0,2 × ABS + 0,8 × EN*

unde:

  • MA = media de admitere;
  • ABS = media generală de absolvire a claselor V – VIII;
  • EN = media generală obţinută la Evaluarea Naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a.

Media de admitere la liceele la care se dau probe de aptitudini:

MFA = (3APT+MA)/ 4

  • APT = nota finală la probele de aptitudini
  • MA = media de admitere
  • MFA = media finală de admitere

Media generală la Evaluarea Naţională va fi calculată, indiferent dacă una sau mai multe din notele obţinute la Evaluarea Naţională sunt inferioare notei cinci.

Media de admitere se calculează, indiferent dacă media generală la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a este inferioară notei cinci.

În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:

  • media generală la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a
  • media generală de absolvire a claselor V – VIII;
  • nota obţinută la proba de limba și literatura română din cadrul Evaluării Naţionale;
  • nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale;
  • nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul Evaluării Naţionale

Broșura admiterii la liceu 2021

Potrivit calendarului de admitere la liceu 2021, până pe 14 mai a trebuit publicată broșura admiterii la liceu. Aceasta este realizată de fiecare județ în parte și publicată pe site-urile inspectoratelor județene, dar și tipărită și distribuită în unitățile de învățământ gimnazial.

În broșura de admitere la liceu, pe lângă informațiile despre înscrierea în clasele a IX-a, se regăsește o listă cu toate școlile din județ, numărul de clase pentru fiecare profil și specializare, numărul de locuri și codurile pentru fiecare unitate de învățământ liceal pe filiere, profiluri, specializări/domenii de pregătire și limbă de predarea.

Fișa de înscriere pentru admitere licee 2021

Admiterea la liceu în clasele de profil bilingv

Pentru admiterea în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2021-2022 în clasa a IX-a cu predare a unei limbi moderne în regim bilingv, proba de verificare a cunoștințelor la limba modernă constă în recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute pe parcursul ciclului gimnazial la limba modernă pentru care se optează.

Candidații care, pe parcursul ciclului gimnazial, nu au studiat, nici în context formal, și nici în context non-formal, limba modernă pentru care optează la admiterea în clasa a IX-a depun la secretariatul unității de învățământ un portofoliu care va conține următoarele:

  • un text, redactat în maximum 180 de cuvinte, pe o temă la alegere din programa școlară pentru limba modernă 1, în vigoare;
  • înregistrarea audio-video cu lecturarea textului elaborat;
  • prezentarea orală a motivației opțiunii pentru studierea limbii moderne în regim bilingv

Foto: Hepta

 
 

Urmărește-ne pe Google News