Sfântul Teodor era originar din Galatia, dintr-un sat cu numele Sicheon. A trăit în a doua jumătate a secolului al VI-lea și începutul celui următor.
Era nelipsit de la slujbele bisericești, locul său predilect de rugăciune fiind la o biserică închinată Sfântului Mucenic Gheorghe, aflată în muntele din apropierea cetății.
A îmbrăcat haina monahală când se afla în pelerinaj la Ierusalim și vizita mănăstirile din împrejurimi, deși cu felul vieții era de mult călugăr. Întors acasă s-a instalat din nou în apropierea bisericii Sfântului Gheorghe. A fost înzestrat cu darul vindecării minunate, al clarviziunii și al rugăciunii neîncetate. Strângându-se în jurul său tot mai mulți ucenici, Sfântul Teodor a construit o mănăstire închinată patronului său spiritual, Sfântul Mucenic Gheorghe.
După moartea episcopului Timotei al Anastasiopolei, a fost ales episcop al acestei cetății, demnitate din care s-a retras mai apoi. Și-a sfârșit viața în mănăstirea pe care a zidit-o, la o vârstă înaintată (sursa: vol. „Viețile Sfinților”).
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun! Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Cine sunt românii care pot beneficia de un ajutor financiar lunar de 1.000 de lei. Ce trebuie să faci ca să primești acești bani
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Cine ar fi, de fapt, noul iubit al Alexiei Eram, după despărțirea de Mario Fresh. Mama ei, Andreea Esca, i-ar fi dat deja "binecuvântarea" pentru noua relație!
Observatornews.ro
Valuri record la mare, după trei zile de furtuni: 7,5 metri înălţime
HOROSCOP
Horoscop 28 decembrie 2024. Fecioarele au parte de o zi care le provoacă să iasă în față, să vină cu propuneri, să încerce să miște lucrurile din loc