Se numără printre marii bărbați îmbunătățiți pe care i-a cunoscut creștinătatea, trăitor pe vremea ereziei iconoclaste, născut pe pământul Bitiniei din părinți creștini.
Calendar Creștin Ortodox 4 noiembrie 2017
Sfântul Ioanichie cel Mare, încă din copilărie, a fost deprins cu nevoințele ascetice, înlesnite și de viața lui singuratică de păstor. La maturitate a fost luat la oaste, unde, timp de 24 de ani, a făcut dovada unui mare curaj și a unor remarcabile virtuți creștine.
A căzut în erezia iconoclastă (distrugerea icoanelor) din care, îndreptându-se, a ales să-și ispășească păcatul printr-o viață închinată lui Dumnezeu, rugându-se ziua și noaptea, la început într-un așezământ monahal, iar mai pe urmă a ales viața de sihastru.
După multă vreme a voit să meargă în Efes, la biserica unde a slujit Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, pentru închinare și rugăciune. Când a sosit în Efes și s-a apropiat de biserică i s-au deschis de la sine ușile locașului și, intrând înăuntru, s-a rugat, închinându-se și sărutând icoana celui mai iubit ucenic al Mântuitorului. Apoi ieșind din biserică, ușile s-au închis singure în urma sa, iar el s-a întors din nou în muntele în care viețuia.
Ortodoxe
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sf. Sfințit Mc. Nicandru, episcopul Mirelor, și Ermeu preotul
Greco-catolice
Sf. cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. ep. m. Nicandru; Sf. pr. m. Ermeu; Sf. Carol Borromeul
Romano-catolice
Ss. Carol Borromeu, ep.; Felix de Valois, pustnic
Citește și
Sacrificiul enorm pe care il face în fiecare zi soțul femeii spulberate pe trecerea de pietoni | VIDEO
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro