Pomenind de acest ucenic al său, Sfântul Apostol Pavel scria că Timotei cunoştea Sfintele Scripturi din pruncie şi că se bucura de un nume bun între creştinii care îl cunoşteau. Aceste daruri l-au îndemnat pe Sfântul Apostol Pavel să-l ia pe Timotei în călătoriile sale.

Tânărul Timotei l-a însoţit pe Sfântul Apostol Pavel în Efes, în Corint, în Macedonia, în Atena, în Roma, în Ierusalim, în Spania şi în alte multe locuri. A fost episcop în Efes (64), având în grijă şi bisericile din Asia. Lui Timotei i-a scris Sfântul Apostol Pavel două epistole, din Macedonia şi din Roma.

Despre Sfântul Timotei, Sfântul Apostol Pavel spune în Epistola întâi către Corinteni: „Iar de va veni Timotei, vedeţi să fie fără teamă la voi, căci lucrează ca şi mine lucrul Domnului. Nimeni deci să nu-l dispreţuiască; ci să-l petreceţi cu pace, ca să vină la mine; că îl aştept cu fraţii” (I Corinteni 16; 10, 11).

Sfântul Apostol Timotei s-a mutat la Domnul, fiind ucis la o sărbătoare barbară din Efes. Sfintele sale moaşte au fost aduse la Constantinopol şi aşezate în Biserica „Sfinţilor Apostoli”, din porunca împăratului Constanţiu (337-361), fiul lui Constantin cel Mare.

Tot astăzi este pomenit Sfântul Cuvios Mucenic Anastasie Persul, care a fost vrăjitor. Pers de neam, a devenit soldat şi a ajuns la Ierusalim, unde s-a botezat în credinţa creştină, intrând în monahism. A suferit moarte martirică, fiind trimis în Persia, unde împreună cu alţi 69 de bărbaţi cu care era întemniţat a fost sugrumat în ziua de 22 ianuarie. (sursa: vol. „Vieţile Sfinţilor”)

Calendar ortodox 22 ianuarie

Calendarul Ortodox: Sf. Ap. Timotei; Sf. Cuv. Mc. Anastasie Persul

Calendarul Greco-catolic: Sf. ap. Timotei; Sf. m. Anastasie Persanul

Calendarul Romano-catolic: Sf. Vincenţiu, diacon m.; Fer. Laura, m.


Citește și: INTERVIU VIDEO/Drumul de la ”Băieți de cartier” la ”Codul bunelor maniere”. Sișu și Puya, naționaliștii tradiționaliști

 
 

Urmărește-ne pe Google News