Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. În această zi Biserica a rânduit Post, Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, cel ce a anunțat venirea lui Hristos, propovăduind „vestea cea bună” a Întrupării Sale. Sfântul Ioan Botezătorul este singurul Sfânt căruia Biserica i-a închinat o zi specială de post.
Cei care vor să se spele de păcate ar trebui să ţină post negru. Şi, potrivit credinţelor populare, ar trebui să mănânce struguri şi să evite varza şi alimentele de culoare roşie.
Cine a fost Sfântul Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama să, era descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului său, potrivit crestinortodox.ro.
Există o lungă perioadă din viața Sfântului Ioan Botezătorul despre care nu avem informații. Cunoaștem că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit poruncă să înceapă să predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii că Mesia și Fiul lui Dumnezeu.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Ce nu ai voie să faci
Iată care sunt interdicţiile care, dacă sunt respectate, ajută la uşurarea de păcate:
• nu se folosesc farfurii sau alte blide (pentru că, după ce a fost tăiat, capul sfântului a fost pus pe o tipsie);
• nu se taie bucatele cu cuţitul (tot în legătură cu metoda prin care a fost ucis Sfântul Ioan Botezătorul), tot ce se mănâncă se rupe cu mâna;
• în memoria sângelui vărsat de către Sântion sau Sântion de toamnă (cum mai e numit, în popor, Sfântul Ioan Botezătorul), tradiţia cere să nu se consume vin roşu, nici alimente şi mâncăruri gătite, care au aceeaşi culoare (pepene roşu, ardei roşii, sos de tomate, carne roşie – nici atât, pentru că e zi de post etc.).
• nu se foloseşte mătura, ca să nu fie tulburată liniştea morţilor;
• nu mânca fructe și legume cu formă rotundă (de exemplu pepene)
• nici varză nu se mănâncă, pentru că această legumă are o conotaţie negativă în această zi: legendele spun că Sfântului i s-a tăiat capul pe varză de 7 ori şi tot de atâtea ori a înviat; aşa se face că sărbătoarea de azi mai este numită şi „Sfântul Ioan taie capul pe curechi”.
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Posteşte, dacă ai blestemat
Cândva, postul de Sântion se ţinea „de la cruce până la cruce”: din 29 august, până la Ziua Crucii (14 septembrie). Credincioşii mâncau, o dată pe zi, o turtă de grâu sau de mălai, coaptă chiar de către ei. Doar cei care nu săvârşiseră păcate foarte grele aveau voie să mănânce şi poame. Dormeau pe pământ (dacă se putea, fără aşternut) şi, la sfârşitul postului, făceau pomană la biserică.
Azi, Biserica recomandă post (dar negru) doar pe 29 august (tradiţia populară „îndulceşte” acest post, permiţând să se mănânce struguri). Cei care au tăria să-l ţină îşi uşurează propriile suflete sau ajută sufletele unor rude să se mântuiască de cele mai grele păcate: avort, crimă, furt, blesteme aruncate în special asupra propriilor copii.
Calendar ortodox. Sărbători religioase 29 august
Calendarul Ortodox: Tăierea cinstitului cap al Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Post)
Calendarul Greco-catolic: Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul. Post și ajun
Calendarul Romano-catolic: Martiriul Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Sabina, m.