O premieră la alegerile prezidențiale de anul acesta o
reprezintă faptul că românii din diaspora vor putea vota pe parcursul a 3 zile
– începând de vineri și până duminică, inclusiv.
Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc în 10
noiembrie, iar cel de al doilea, în 24 noiembrie. În primul tur al alegerilor,
românii din străinătate vor putea vota în zilele de 8, 9 și 10 noiembrie, iar
în al doilea tur, în 22, 23 și 24 noiembrie.
Calendarul alegerilor prezidențiale 2019:
- 2 septembrie: depunerea la Biroul Electoral Central a protocolului de constituire a unei alianțe electorale
- 11 septembrie 2019: înregistrarea în registrul electoral că alegător în străinătate sau ca alegător prin corespondență
- 22 septembrie, ora 24.00: depunerea candidaturilor
- 12 octombrie: începe campania electorală
- 8 noiembrie, orele 12.00-21.00: prima zi a votului în străinate
- 9 noiembrie, ora 07.00: se încheie campania electorală în țară
- 9 noiembrie, orele 07.00-21.00: a doua zi a votării în străinătate
- 10 noiembrie, orele 07.00-21.00: începe votul în țară și este a treia zi de vot în străinătate
- 10 noiembrie, ora 21.00: alegătorii care sunt în secția de votare și cei care stau la rând pot vota până la ora 23.59.
În 28 iulie, a fost lansat portalul www.votstrainatate.ro, unde românii care vor să voteze în străinătate pot să se preînregistreze.