Un prim pas spre revenirea la normalitate a fost făcut vineri seară, când Guvernul a anunțat ridicarea anumitor restricții, începând de sâmbătă.
Următoarele trei etape de relaxare sunt 1 iunie, 1 iulie și 1 august. Restricțiile vor fi ridicate treptat, însă acest lucru este condiționat de numărul persoanelor vaccinate și de evoluția pandemiei – mai exact, de rata de incidență înregistrată.
„Ne pregătim de relaxare, dar trebuie să fie o relaxare precaută. Nu vrem să relaxăm în iunie ca să revenim cu restricții în august. (…) Relaxările sunt condiționate de doi factori extrem de importanți: evoluția pandemiei și gradul de vaccinare. Dacă vrem mai multă relaxare trebuie să respectăm măsurile în vigoare și să ne vaccinăm”, a declarat președintele României, joi, într-o conferință de presă.
Și premierul României, Florin Cîțu, a anunțat, vineri, că viitoarele relaxări depind de gradul de vaccinare.
„Dacă vaccinarea nu merge în direcţia corectă, putem să tragem şi frâna de mână, până la urmă nu putem să ne jucăm cu aceste lucruri. Să venim mai încet cu aceste măsuri. Dar eu cred că românii vor din nou evenimente private, nunţi, botezuri, vor să meargă la concerte, vor să meargă la mare, am încredere că este o motivaţie foarte bună să se vaccineze”, a declarat premierul Cîţu, vineri, într-o vizită de lucru la Suceava.
„Să ţinem minte că 1 iunie nu înseamnă relaxare totală, înseamnă 5 milioane persoane vaccinate. 1 august urmează al doilea pas în care vorbim de o relaxare totală. Săptămâna viitoare toţi miniştri vor fi în stradă, vor fi în centre de vaccinare şi vor susţine această campanie”, a precizat Cîțu
Țintele de care depind viitoarele măsuri de relaxare, anunțate de președintele Klaus Iohannis:
- la 1 iunie – 5 milioane de persoane vaccinate.
- la 1 iulie – 6 milioane de persoane vaccinate.
- la 1 august – 7 milioane de persoane vaccinate.
Ce restricții ar putea fi ridicate de la 1 iunie
Dacă până la 1 iunie se vor imuniza 5 milioane de persoane, iar incidența va fi mai mică sau egală cu 3 cazuri de COVID la mia de locuitori, s-ar putea susține spectacole în spații deschise cu până la 1.000 de persoane.
Tot de la 1 iunie, la nunți, botezuri, mese festive, pot participa în exterior maximum 70 de persoane, iar în interior, maximum 50 de persoane.
Numărul participanților crește gradual de la 1 iulie și 1 august.
Iar dacă organizatorul garantează că toate persoanele sunt vaccinate, limita este ridicată.
Tot la 1 iunie se permite formarea „de grupuri pietonale” din maximum 8 persoane, dacă nu provin din aceeași familie. Acum, numărul maxim permis este de 6.
Sălile de fitness, care în prezent funcționează la 50% din capacitate, vor putea funcționa la 70% din capacitate de la 1 iunie, „fără purtarea măștii de protecție și cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană”, dacă se atinge ținta de vaccinare și se menține rata de infectare scăzută.
„Administratorul (sălii de fitness – n.r.) poate permite accesul mai multor persoane, cu condiția ca toți participanții să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, asigurând o suprafață de 4 mp/persoană”, se arată în HG.
Ce restricții ar putea fi ridicate de la 1 iulie
De la 1 iulie, teatrele și sălile de concert ar putea funcționa la 100% din capacitate, dar numai dacă la acea dată, vor fi deja vaccinați 6 milioane de români. Spectatorii vor trebui să poarte mască.
„Începând cu data de 1.07.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu obligativitatea purtării măștii de protecție”, se arată în HG.
Tot atunci va crește numărul de spectatori permis la spectacolele în aer liber – acum, acestea se pot susține cu 500 de spectatori, de la iunie, cu 1.000.
„Se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori”, se arată în documentul transmis, vineri, de CNSU.
Tot la 1 iulie se permite formarea „de grupuri pietonale” din maximum 10 persoane, dacă nu provin din aceeași familie, față de 6 acum și 8 de la 1 iunie. În august numărul rămâne neschimbat.
La această dată, sălile de fitness vor fi deschise la capacitate maximă, dacă este atinsă ținta de vaccinare, iar rata de infectare se menține scăzută. Nu e obligatorie purtarea măștii, însă trebuie asigurată o suprafață de 7 mp/persoană.
Ce restricții ar putea fi ridicate de la 1 august
La 1 august crește iar numărul persoanelor permise la spectacolele în aer liber.
„Începând cu data de 1.08.2021, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activitățile culturale, artistice și de divertisment să poată fi organizate și desfășurate în spații deschise cu participarea a cel mult 5.000 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și respectarea măsurilor de protecție sanitară și cu condiția ca evenimentul să nu aibă o durată mai mare de o zi”.
Și la nunți, botezuri și alte evenimente private crește numărul de persoane permise.
„Se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise să se realizeze cu participarea a maximum 150 de persoane, dacă incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori”, mai transmite CNSU.
La începutul lunii august, autoritățile vor reanaliza măsura care prevede obligativitatea măștii în spațiile închise.
Foto: Dumitru Angelescu
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!