Cuprins:
Interviul s-a desfășurat chiar în cursul unei pene de curent, iar Călin Georgescu a ținut să prezinte scuze pentru această situație. El a susținut interviul din sediul său „improvizat” – casa de pe câmp a unui prieten din Izvorani și a precizat, râzând, că România dă „energia altora”.
Prezentat ca fiind un admirator al dictatorului rus, Georgescu a luat prin surprindere „Europa, venind de nicăieri și clasându-se pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale din România”, notează sursa citată.
Dacă va ajunge la Palatul Cotroceni, sprijinul pe care România îl oferă Ucrainei „va fi pus la îndoială”, a mai spus ziarul britanic.
Războiul din Ucraina
Fiind întrebat cum ar pune capăt conflictului, candidatul la președinția României a replicat: „Nu este treaba noastră. Pe mine mă interesează românii”.
După cum a menționat sursa citată, România este un membru important al Alianței Nord-Atlantice. În plus, conform ziarului britanic, sunt în curs de desfășurare lucrări de extindere a bazei Mihail Kogălniceanu.
Totuși, „victoria surprinzătoare a lui Georgescu în primul tur al scrutinului de duminică a provocat temeri că acesta ar putea închide bazele NATO din România sau s-ar putea retrage complet din alianța militară. Înclinația spre politica sa naționalistă sugerează că România este ultimul stat NATO care se învecinează cu Ucraina – după Ungaria și Slovacia – care cedează relatărilor rusești privind conflictul”, punctează sursa citată.
Cu toate acestea, candidatul independent a afirmat în cursul interviului că „România este bine în NATO și UE”. El a precizat și că vor fi purtate negocieri, întrucât își dorește ca „totul să fie în avantajul poporului meu”.
De asemenea, Călin Georgescu a admis că l-a descris pe Vladimir Putin drept un „patriot”, însă a menționat că îl consideră la fel și pe Donald Trump, președintele ales al SUA.
TikTok și CSAT
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a vorbit joi, 28 noiembrie, despre atacuri cibernetice și despre faptul că România este o țintă a „unor actori statali și non-statali”, inclusiv Rusia.
Ba mai mult, CSAT a stabilit că „un candidat la alegerile prezidențiale a beneficiat de o expunere masivă pe fondul tratamentului preferențial” pe TikTok, făcând aluzie la Călin Georgescu, căruia nu i-au dat numele.
Platforma TikTok a negat că l-ar fi favorizat pe Călin Georgescu, în vreme ce Rusia a susținut că nu s-a amestecat în alegerile prezidențiale din 24 noiembrie.
Având milioane de aprecieri și distribuiri pe rețelele de socializare, Călin Georgescu a reușit să atragă două milioane de voturi în primul tur. Ulterior, la câteva zile după ieșirea românilor la vot, Curtea Constituțională a României a cerut Biroului Electoral Central renumărarea voturilor.
„Toate partidele folosesc social media”
Candidatul independent a respins preocupările CCR, precizând că „nu-mi pasă”. Totuși, el a mai spus că cei care au votat „nu au fost troli sau boți”, ci „oameni, ființe umane”.
„Toate partidele folosesc social media. Fiecare a fost liber să comunice cum vrea”, a mai declarat Georgescu.
„Nu există nicio îndoială că imaginea sa de om puternic, credința și chiar laudele controversate la adresa liderilor fasciști ai României din timpul războiului i-au atras admiratori într-o țară afectată de inflație, în care mulți sunt nemulțumiți de ajutorul financiar acordat în ultimii doi ani miilor de refugiați ucraineni care s-au adăpostit în România. El a înregistrat rezultate și mai bune în rândul alegătorilor din diaspora românească”, precizează sursa citată.
„După 35 de ani, poporul român știe ce vrea. Vrea bunăstare, are nevoie de asistență medicală, are nevoie de respect, are nevoie de suveranitate”, a susținut Georgescu. Potrivit spuselor sale, suveranitatea presupune independență economică și agricolă.
„Înseamnă hrană, apă și energie”, a mai completat candidatul.
Acest mesaj, care a avut succes în rândul fermierilor români, vine la pachet cu îndemnul lui Georgescu pentru „un mediu curat și sănătos” și cu o viziune „mistică asupra naturii pe care o împărtășește parțial cu Robert F. Kennedy Jr.”, cel care ar urma să fie numit de Donald Trump în funcția de secretar al Sănătății.
Apa „nu este doar H2O”
De asemenea, ziarul britanic a adus în atenție și un material video în care Georgescu se scaldă într-un lac înghețat. În cadrul videoclipului, candidatul afirma: „Am încredere în sistemul meu imunitar pentru că am încredere în creatorul său, Dumnezeu. Imunitatea mea face parte din suveranitatea ființei mele”.
În aceeași ordine de idei, o altă declarație făcută de Georgescu a fost adusă în atenție de ziarul britanic – apa „nu este doar H2O, este vibrație, este informație, este memorie”.
„Oamenii nu știu ce valoare are apa. În momentul în care o pui într-o sticlă de plastic, proprietatea principală este schimbată – nu este un lucru bun”, a spus el.
„De unde știe el acest lucru? Georgescu este un mare fan al lui Masaru Emoto, regretatul autor japonez care nu a reușit să convingă comunitatea științifică cu teoria sa conform căreia apa reacționează la gândirea pozitivă, formând cristale de gheață plăcute atunci când îngheață, în timp ce apa expusă la gândire negativă formează cristale inestetice”.
Totodată, Călin Georgescu a susținut că „schimbările climatice sunt o problemă naturală. Provin de la energia solară, nu de la ființele umane”. În plus, a mai precizat că „poluarea este un lucru, schimbările climatice sunt altceva”.
„500 până la 600 de copii dispar în fiecare an fără nicio explicație”
„Este o opinie neobișnuită pentru un om care s-a format ca pedolog și a lucrat ani de zile la Ministerul Mediului din România, înainte de a se alătura programului de dezvoltare al Organizației Națiunilor Unite pentru combaterea depozitării deșeurilor și a poluării apelor.
Cu toate acestea, perioada petrecută la ONU l-a lăsat clar neimpresionat, slăbindu-i încrederea în cooperarea internațională”, subliniază ziarul britanic.
„Organizația Națiunilor Unite a fost înființată în 1945 pentru pace, iar de atunci am avut mai mult de 200 de conflicte. Acest lucru înseamnă că ONU nu a fost un succes”, a precizat el.
De altfel, Georgescu a susținut în trecut și că o „oligarhie” care deține controlul asupra ONU ar fi implicată în cazuri de pedofilie.
Fiind întrebat de sursa citată despre acest lucru, Georgescu a spus: „În România, 500 până la 600 de copii dispar în fiecare an fără nicio explicație. Acest lucru se întâmplă peste tot. Toată lumea știe despre asta la nivel înalt – trebuie doar să cauți”.