„Decizia CCR este într-adevăr obligatorie, dar în același timp, d.p.d.v. legal, trebuie menționat faptul că nu există nicio sancțiune pentru nepunerea acesteia în aplicare. Astfel, decizia de a continua votul aparține doar BEC și AEP”, a transmis Călin Georgescu prin echipa sa de campanie.

El a făcut apoi un apel la BEC și AEP să nu respecte decizia CCR, în caz contrar urmând să meargă la Înalta Curte.

„Dacă BEC și AEP respectă democrația, atunci aceste două instituții pot lăsa democrația și votul să se desfășoare, deoarece această decizie a lor nu este sancționabilă d.p.d.v. legal de nicio altă instituție. De asemenea, atenție, hotărârea CCR nu este contestabilă, în schimb, orice hotărâre a BEC sau AEP poate fi atacată de domnul Călin Georgescu la Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect care se va și întâmpla, în numele poporului și al democrației”, se mai arată în mesaj.

„În concluzie, cerem membrilor BEC și AEP să facă ceea ce este drept pentru poporul nostru și să nu oprească procesul de votare”, a cerut Călin Georgescu.

Curtea Constituțională a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale

Curtea Constituțională a României a decis vineri, 6 decembrie, după o ședință care a durat mai bine de 5 ore să anuleze primul tur al alegerilor prezidențiale care a avut loc pe 24 noiembrie.

Decizia Curții, una fără precedent în istoria României, a fost luată prin vot, în unanimitate, de toți cei 9 judecători, cu doar două zile înaintea turului 2 al alegerilor prezidențiale și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

„Procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, Guvernul urmând să stabilească o nouă dată pentru alegerea preşedintelui României, precum și un nou program calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare”, a transmis Curtea Constituțională.

Decizia este definitivă și obligatorie.

Seara, președintele Klaus Iohannis a explicat mecanismul din spatele anulării alegerilor prezidențiale, începând cu informările primite de la serviciile secrete: „Am primit semnale, la început doar telefonice, de la servicii, că anumite lucruri sunt ciudate”.

În turul 2 al alegerilor prezidențiale, programat pentru duminică, 8 decembrie, urmau să se înfrunte Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR).

Decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, luată după desecretizarea documentelor din CSAT care arătau cum a fost sprijinit Călin Georgescu

Administrația Prezidențială a desecretizat pe 4 decembrie documentele serviciilor secrete prezentate în şedinţa CSAT din 28 noiembrie în care s-au făcut dezvăluiri despre sprijinirea candidatului independent Călin Georgescu.

Concret, SRI și SIE au raportat activități care pun în pericol securitatea națională a României. SRI a identificat o campanie agresivă de promovare a lui Călin Georgescu pe TikTok, desfășurată cu încălcarea legislației electorale și prin manipularea algoritmilor rețelelor sociale pentru a-i crește rapid popularitatea.

În paralel, SIE a semnalat că România este o țintă pentru acțiuni hibride orchestrate de Rusia, inclusiv atacuri cibernetice, scurgeri de informații și acte de sabotaj pentru destabilizarea și influențarea opiniei publice din România în preajma alegerilor.

Pe 25 noiembrie, Administrația Prezidențială a transmis, la solicitarea Libertatea, că președintele Klaus Iohannis nu a primit informări de la serviciile secrete despre riscuri de influențare a alegerilor prezidențiale, imixtiuni ale Rusiei în procesul electoral sau promovări suspecte ale lui Călin Georgescu pe rețelele de socializare, inclusiv TikTok.

 
 

Urmărește-ne pe Google News