Cuprins:
„V-ați jignit unii pe alții, dar cel mai grav e că ați jignit poporul român. Nu există locul 1 sau locul 2. Singurul loc care contează este al poporului român, iar el trebuie să fie tot timpul pe primul loc”, a declarat cel care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale.
A respins acuzațiile de extremism și a dat vina pe presă
Georgescu a respins acuzațiile de extremism și de legături cu Rusia, dar fără să ofere niciun argument: „Sunt acuzat de extremism și de legături cu alte țări. Fals, eu sunt dedicat doar țării mele. De aceea azi avem nevoie de pace socială. Nu trebuie să alegem de partea cui să fim, fiindcă trebuie să fim de partea noastră”.
El a dat vina pe presă care i-ar fi creat această imagine.
„Nu sunt extremist, aşa cum se spune pe canalele media şi de către politicieni. Nu sunt fascist. Nu sunt nimic din ceea ce încercaţi să conturaţi la adresa mea, domnilor jurnalişti şi doamnelor, evident. Sunt un român care îşi iubeşte ţara şi este un lucru greu de acceptat pentru dumneavoastră astăzi pentru că aţi fost doar în schema partidelor politice şi nu aţi fost deloc cu poporul”, a declarat, luni, Călin Georgescu.
Acesta a precizat că, pentru a avea pace cu toţii, nu avem voie să catalogăm pe nimeni:
„De ce vă aşteptaţi să cataloghez într-un fel sau altul liderii acestei lumi, cât timp noi ca să avem pace cu toţii nu avem voie să catalogăm pe nimeni. Conflictele se rezolvă prin negociere şi dialog, iar în familiile noastre dacă nu găsim un consens atunci rămânem mereu într-o veşnică confruntare şi ne pierdem stabilitatea familiei”.
Călin Georgescu, mesaj pentru Elena Lasconi
Gerogescu a avut și un mesaj pentru Elena Lasconi, contracandidatul său în turul 2 la alegerile prezidențiale.
„Doamna Lasconi, nu aveți de ce să vă bucurați. Poporul nu este fericit de ceea ce politicienii au făcut în acești ani. Inclusiv dumneavoastră sunteți parte din acest proiect. De ce vă bucurați că ați intrat în turul 2? Ar trebui să candidați pentru poporul acesta, nu doar pentru electoratul dumneavoastră, nu doar împotriva mea. Vom face istorie, nu politică”, a declarat el.
Călin Georgescu susține că vine un an economic foarte greu și cere poporului român să fie unit invocând „forțe oculte” care acționează asupra noastra și „nu ne vor liberi”. „Voi sunteți rezistența, voi sunteți rugăciunea. Ce ați reușit în decembrie 1989 veți reuși și acum”, a spus acesta invocând din nou pacea și credința.
Călin Georgescu, studii în securitate şi apărare naţională
Călin Georgescu, candidat independent la președinție, este de profesie inginer. El a trecut în CV că a absolvit Institutul Agronomic din București și că are diplomă de Master în Îmbunătățiri Funciare, ambele în perioada regimului Ceaușescu (1980-1986).
De asemenea, a scris în CV că are doctoratul în Pedologie, obținut în 1999 la Universitatea de Agronomie din Bucureşti. Totodată, are studii în securitate şi apărare naţională în cadrul Colegiului Naţional de Apărare (2007).
Înainte de Revoluţie, a fost angajat ca inginer agronom la o întreprindere din Făgăraş, judeţul Braşov, a relatat news.ro. În anii 90, a fost șef al biroului senatorial pentru Mediu și consilier al Ministrului Mediului, iar ulterior a condus ONG-ul Asociația Tineretului Ecologist din România (TER). În guvernarea CDR din anii 90, a devenit secretar general al Ministerului Mediului, iar în anii 2000 a ocupat funcții în Ministerul de Externe și la ONU în domeniul conservării mediului.
Călin Georgescu i-a lăudat pe Corneliu Zelea Codreanu și Ion Antonescu
În plan politic, numele său a fost vehiculat pentru prima dată în spaţiul public în primăvara anului 2012, când ar fi trebuit să devină premier după căderea Guvernului Boc, dar nu a fost numit.
După tragedia de la Colectiv, care a dus la căderea Guvernului Ponta, a fost propus din nou prim-ministru, de mai multe persoane publice cu vederi naţionaliste, în frunte cu actorul Dan Puric, dar din nou nu a fost numit.
Parchetul General a deschis un dosar penal, pentru promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război, dar de atunci nu s-a mai auzit nimic. Relația dintre Călin Georgescu și George Simion s-a deteriorat după afirmațiile președintelui AUR din februarie 2022:
„Îl rog să-și clarifice poziția și să lămurească aceste lucruri pentru că dacă vrei să faci politica viitorului, nu a trecutului, trebuie să vorbești despre proiecte pentru țară. Dacă nu-și clarifică clar ideologia și dacă nu se delimitează clar de orice mișcare din trecut cu care AUR nu are de-a face trebuie să plece”. Ulterior, Georgescu l-a acuzat pe Simion că de fapt susține PSD-ul.