Cuprins:
Postarea făcută de Dughin a fost ștearsă
Declarația făcută de Georgescu vine la câteva zile după ce filosoful rus ultraconservator a transmis pe platforma X, de pe un cont atribuit lui, că „România va fi parte a Rusiei“. Contul cu pricina a fost creat în urmă cu trei ani, mai exact în 2021, și are mai bine de 230.000 de urmăritori.
„Pe Dughin îl cunosc, da, sigur că da. L-am întâlnit când am avut o discuție legată de Clubul de la Roma, într-un context foarte larg, internațional. L-am întâlnit o dată în Europa, la Viena, și apoi într-un context cu alte persoane”, a declarat candidatul la cea mai înaltă funcție în stat.
Important de precizat este și faptul că postarea a fost ștearsă între timp.
Reacții după apariția postării
Totuși, după apariția mesajului, premierul și liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că viitorul României nu va fi alături de Rusia și că va proceda în consecință, fără a oferi alte detalii.
„România NU poate avea un viitor alături de Rusia! Opinii precum cea formulată pe un cont asociat unui ideolog al lui Vladimir Putin, cum că România va fi o parte a Rusiei, trebuie să ne arate tuturor de ce regimul putinist este o amenințare la adresa democrației”, se arată în postarea făcută de Marcel Ciolacu pe Facebook.
În plus, o reacție a venit și din partea purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Țărnea.
„Atât de previzibil! Deoarece românii au sărbătorit ieri cu mândrie Ziua Unirii, ne amintim că Rusia nu a recunoscut Unirea. A făcut-o doar cu rea-credință, sub efectul combinat al voinței suverane a României și al presiunii puterii occidentale. Același lucru va face ca Rusia să eșueze din nou”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE, printr-o postare pe X.
stanvasile • 05.12.2024, 12:33
Nu a spus Dughin nimic, e un cont fake, nu mai mulgeti asta ca va pierdeti credibilitatea 🤨
Naeh • 05.12.2024, 09:53
Ce nu se spune aici este că acel "cont al lui Dughin" s-a dovedit a fi fals, ceea ce era de așteptat, nu se pot face astfel de afirmații mai ales la nivel oficial.