Cuprins:
Așteptat de zeci de susținători
Călin Georgescu a fost întâmpinat de susținători în fața secției de vot din Mogoșoaia, duminică dimineață. El a cerut deschiderea secției de vot, motivând că „buletinele sunt tipărite”.
Zeci de susținători ai lui Călin Georgescu au huiduit și au cerut deschiderea secției de votare.
Călin Georgescu a spus că „nimic nu mai este constituțional în România” și susține că alegerile au fost anulate pentru că „aveau informații că el ar fi avut peste 80% din voturi în diaspora”, scrie Adevărul.
„Am spus că sunt aici în mod pașnic, chem pe toată lumea doar la acest mod pașnic. Sunt aici în numele democrației, nu cer nimănui să facă nimic. Toată lumea vuiește pe această situație. Aveau informații că am peste 80% în diaspora. De asta au oprit turul 2 de vot.
Cine a scos oamenii în stradă? Eu am îndemnat poporul român la pace mereu. Nu există nicio entitate în spatele meu. Dacă SRI și alte servicii și-ar dori binele poporului român nu ajungeam în această situație”, a transmis candidatul independent din fața secției de vot.
Călin Georgescu a precizat că „nimeni nu este o amenințare la adresa României”, întrebat dacă Rusia reprezintă o amenințare la adresa țării noastre. El a subliniat că nu-l cunoaște pe Bogdan Peșchir, despre care SRI susține că i-a finanțat campania pe TikTok.
Apel mascat la proteste
Controversatul candidat îi îndeamnă pe români să meargă în fața secțiilor de vot, chiar dacă alegerile au fost anulate vineri, prin decizia Curții Constituționale.
„Dragii mei, votul este un drept câștigat. De aceea este dreptul nostru să fim mâine în fața secțiilor de vot. Așteptați să fiți primiți, așteptați ca democrația să învingă prin puterea voastră. Unul lângă unul la vot veți putea crea hora democrației”, a scris Călin Georgescu pe Facebook.
El a precizat că la ora 8.00 va fi în fața secției de votare din Mogoșoaia pentru a-și exercita dreptul la vot.
„Poporului nostru – nimeni, niciodată nu trebuie să-i mai închidă ușa în nas, în special instituțiile statului. Statul trebuie să fie deschis către oameni, nu închis. Domnilor deschideți secțiile, buletinele sunt tipărite, românii vor să voteze! Lăsați românii să-și aleagă destinul lor, nu-i lăsați pe alții să ne aleagă destinul”, a mai transmis Călin Georgescu.
Astfel, Călin Georgescu se așteaptă ca românii să meargă în fața secțiilor de votare, care vor fi închise duminică. Asta după ce pe 6 decembrie CCR a anulat scrutinul, în urma documentelor declasificate din ședința CSAT, care arătau că alegătorii au fost manipulați.
„Mâine vă aștept la dreptul vostru câștigat în ‘89, mâine vă aștept la vot! Instituțiile statului să deschidă calea spre democrație!”, conchide Călin Georgescu.
Și George Simion, liderul AUR, a avut un apel asemănător, sâmbătă.
„Noi mâine (duminică) la 13.00 mergem pașnic cu aceste hârtii la secțiile de vot. PAȘNIC! Mai devreme sau mai târziu ajungem la alegeri libere!”, a transmis Simion, prin intermediul Facebook.
Alegerile prezidențiale au fost anulate
CCR a decis să anuleze alegerile prezidențiale după ce au fost desecretizate documentele din ședința CSAT, de pe 27 noiembrie.
Potrivit acestora, Călin Georgescu a beneficiat de „o promovare agresivă, derulată cu eludarea legislației naționale în domeniul electoral și prin exploatarea abuzivă a algoritmilor platformelor de social-media”.
Acum, procesul electoral va fi reluat de la zero, în timp ce Klaus Iohannis va rămâne în funcție până la alegerea unui nou președinte.
Vineri seară, Biroul Electoral Central (BEC) a decis încetarea imediată a operațiunilor de votare și de pregătire a votării în secțiile din străinătate și din țară.
După decizia Curții Constituționale, Călin Georgescu s-a plâns într-un interviu Sky News că a fost victima unei „lovituri de stat” care a scos la iveală „regimul corupt” al națiunii sale.
„Asta înseamnă lovitură de stat. Efectuată de statul care este încă la putere în România”, a spus el după anularea scrutinului.
Sâmbătă, și fiul președintelui ales al SUA, Donald Trump jr, a criticat anularea alegerilor din țara noastră.
„O altă încercare Soros-marxistă de a falsifica rezultatul și de a nega voința poporului”, a scris acesta pe X.
De altfel, Elon Musk a comentat „Ce naiba?”, pe X, la o știre care anunța anularea alegerilor din țara noastră.
What the heck?
— Elon Musk (@elonmusk) December 7, 2024
Basarab1948 • 09.12.2024, 13:43
Adevarul e ca ieri inca nu se publicase in Monitorul Oficial acea decizie a CCR care arunca la coș voturile românilor!Și fara publicarea in MO nu are efecte!
iugavirgil • 08.12.2024, 17:33
Adunat ii odată pe acești scamatori și terminați circul . Pe Nutzi o țineți legata ca a făcut farmece și pe ăștia care vor aiureala națională ii dați la TV toată ziua . Democrația înseamnă ordine , disciplina , respect fata de legi și regulamente.