Magistraţii ÎCCJ au anunțat prima decizie în dosarul în care șeful Senatului este acuzat de mărturie mincinoasă. Magistrații au decis să-l achipe pe Călin Popescu Tăriceanu, decizia nefiind definitivă.
La ultimul termen de judecată din acest proces procurorul DNA a cerut stabilirea unei pedepse cu executare pentru demnitar și a explicat că acesta a mințit deliberat pentru a acoperi făptuitorii din dosarul de la Brașov privind retrocedarea nelegală a fermei Băneasa.
Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.
Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.
Citește și: AUDIO / Meleşcanu, surprins de numirile din propriul minister: “Premierul Dăncilă nu m-a consultat când a schimbat agentul României la Curtea de Justiţie a UE”