DNA a solicitat sesizarea președintelui Klaus Iohannis pentru a încuviința urmărirea penală în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu, acuzat că ar fi primit mită 800.000 de dolari, pe când era prim-minstru.

Contactat de Libertatea, Călin Popescu Tăriceanu neagă acuzațiile și susține că acesta este unul dintre dosarele instrumentate pentru a-l compromite politic după o carieră de 30 de ani. Fostul preşedinte al ALDE nu mai este parlamentar, după ce partidul lui Victor Ponta, Pro România, pe listele căruia a candidat şi Tăriceanu după ce a demisionat din ALDE, nu a trecut pragul electoral de 5% la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

„Asta face parte din dosarele politice cu care am fost acuzat de-a lungul vremii. Acum sunt niște acuzații fără niciun fel de fundament”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, cu trei zile înainte de a împlini 69 de ani.

„Văd reactivate anumite mecanisme și cărări care au fost folosite și în trecut. Scopul este evident, de compromitere politică a mea”, a adăugat fostul premier, care a fost şi preşedinte al PNL între 2004-2009.

Eu nu am avut niciun contract de consultanță așa cum se spune în acuzația DNA-ului, iar guvernul pe care l-am condus a aprobat patru Hotărâri de Guvern care vizau în esență să pună statul român în situația de legalitate privind folosirea licențelor Microsoft, pentru că ele erau folosite ilegal, fără să fi fost cumpărate

Călin Popescu Tăriceanu:
Cu cifrele pe masă. Lupta contra bugetarilor: între reforma moderată și concedierea „paraziților” ANALIZĂ
Recomandări
Cu cifrele pe masă. Lupta contra bugetarilor: între reforma moderată și concedierea „paraziților” ANALIZĂ

„Atenție! Tot în perioada mandatului meu, statul român nu a plătit nicio sumă către Microsoft. Pentru că DNA spune că din banii plătiți de Guvern, aceștia ar fi dat o mită de 800.000 de dolari. Iar una dintre aceste hotărâri de guvern are viză de legalitate inclusiv din partea procurorului general de la acea dată, nimeni alta decât Laura Kovesi”, a mai precizat Tăriceanu pentru Libertatea, după care a adăugat că „Fujitsu Siemens era intermediarul între Microsoft și statul român”.

DNA: Foloase materiale în valoare de 800.000 de dolari

Conform DNA, „persoana respectivă (n.red – fostul premier Călin Popescu Tăriceanu) ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, de la reprezentanții unei companii austriece, foloase materiale în valoare de 800.000 USD, constând în plata unor servicii de consultanță”.

Suma de 800.000 USD, reprezentând un comision din valoarea plăților făcute de statul roman către companie, ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, pentru acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore.

Comunicat DNA:

Firma austriacă despre care DNA susține că l-ar fi mituit pe Călin Popescu Tăriceanu, „la data faptelor având funcția de prim ministru”, ar fi Fujitsu Siemens Computers Gmbh Austria, potrivit unor surse judiciare.

Locuințele disponibile în România la maximum 35.000 de euro. Opțiuni de apartamente, case bătrânești și construcții noi din lemn sau BCA
Recomandări
Locuințele disponibile în România la maximum 35.000 de euro. Opțiuni de apartamente, case bătrânești și construcții noi din lemn sau BCA

Pe 7 noiembrie 2018, DNA a solicitat Senatului României să încuviințeze efectuarea urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu, dar, pe 3 iunie 2019, Senatul a respins cererea.

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Cine a câștigat dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan. Profesorul Andrei Țăranu: „George Simion trebuie să își depășească propriul electorat”
Adevarul.ro
Cine a câștigat dezbaterea dintre George Simion și Nicușor Dan. Profesorul Andrei Țăranu: „George Simion trebuie să își depășească propriul electorat”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Cu cine vrea să îl înlocuiască Simion pe Isărescu. Consilier BNR: Înţelege macroeconomie mai puţin decât pisica mea
Observatornews.ro
Cu cine vrea să îl înlocuiască Simion pe Isărescu. Consilier BNR: Înţelege macroeconomie mai puţin decât pisica mea
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii
HOROSCOP
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI