Liderul ALDE a explicat că scenariul liberal pentru convocarea alegerilor anticipate va duce la ipostaza în care parlamentarii liberali vor fi instruiți să nu-și voteze candidatul partidului pentru funcția de prim-ministru.
Este nevoie de numai două respingeri în Parlament al unui nou guvern pentru a se ajunge la alegeri anticipate.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat miercuri seară, că în 24 de ore va anunța numele viitorului premier, după consultările cu partidele, care vor începe joi la prânz. În repetate rânduri însă Iohannis a afirmat că în eventualitatea demiterii guvernului prin moțiune de cenzură, va propune un alt guvern condus tot de Ludovic Orban.
”E culmea ridicolului! Parlamentarii PNL ar trebui să nu voteze guvernul Orban dacă va fi desemnat iar premier. E o situație caraghioasă în care vor fi puși și crede președintele că ne va duce la anticipate. Președintele nu trebuie să nesocotească Parlamentul. Se poate întâmpla ca socoteala de acasă să nu se potrivească cu cea din târg.
Președintele face un gest de aparentă normalitate, pentru a respecta Constituția, dar are planurile făcute. Noi vom merge la Cotroceni cu cele mai bune gânduri, pentru a ieși din criza politică. Președintele trebuie să se gândească să ieșim din criză” a declarat Tăriceanu la România TV, potrivit Știri pe Surse.
Liderul Alde consideră că președintele Iohannis s-a grăbit anunțând consultările cu partidele la numai câteva ore de la căderea guvernului, iar asta demonstrează doar că „are un plan bine făcut”.
„Trebuiau să existe tatonări, consultări. Președintele nu trebuia să convoace consultări atât de repede. El are un plan bine făcut pe care vrea să meargă fără să țină cont. Președintele trebuie să pipăie, să vadă unde e majoritatea. El nu trebuie să întrețină criza, ci să găsească soluții. Nu cred că Parlamentul dorește alegeri anticipate.”, a argumentat Tăriceanu.