Factorii principali care au dus la degradarea calității aerului

Factorii principali care contribuie la această situație includ emisiile vehiculelor, sistemele de încălzire, precum și condițiile meteorologice nefavorabile.

În zona București-Ilfov, nivelul de poluare s-a dublat în ultimele zile. Stațiile de măsurare din Voluntari, Colentina și Bragadiru au înregistrat cele mai ridicate concentrații de poluanți, în special în zonele rezidențiale unde se utilizează sobe pe lemne.

„Gradul de poluare s-a dublat. Încălzirea cu combustibili solizi și traficul sunt factorii care poluează, iar condițiile meteorologice nefavorabile privind dispersia poluanților, calmul atmosferic, umiditatea aerului au dus la aceste creșteri ale poluanților în zonele de aglomerări urbane”, explică Laurențiu Păștinaru.

Particule PM 10 și PM 2,5 sunt considerate cele mai periculoase pentru sănătatea umană. „Odată cu aerul inspirat, acestea ajung la nivel pulmonar chiar până în cele mai mici locuri, prin canalul alveolar, și în prima fază determină inflamație și se poate transforma într-o boală cronică pulmonară, dacă petrecem mult timp, și este una dintre sursele cancerului pulmonar”, avertizează dr. Radu Crișan, medic primar pneumolog.

„Dacă Rusia atacă NATO, portul Constanța va fi printre primele ținte”. Avertisment dur pentru România de la generalul Ben Hodges
Recomandări
„Dacă Rusia atacă NATO, portul Constanța va fi printre primele ținte”. Avertisment dur pentru România de la generalul Ben Hodges

Măsuri și controale

Garda Națională de Mediu a intensificat controalele în București și Ilfov. „Garda de Mediu, anul trecut, a desfășurat controale la PMB, care are în sarcină implementarea unui plan pentru calitatea aerului, am sancționat primăria cu 250.000 de lei anul trecut, vom continua, în urma sesizărilor venite de la Agenție”, a explicat Andrei Corlan, comisar general al Gărzii Naționale de Mediu.

Conform datelor Gărzii de Mediu, traficul este responsabil pentru 58% din poluarea din Capitală, încălzirea rezidențială contribuie cu 27%, iar industria și alte servicii – cu 13%.

Autoritățile continuă să monitorizeze situația și să implementeze măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului în zonele urbane afectate.

Secțiunea „Schimbări climatice” este susținută de European Climate Foundation. ECF nu a fost implicată în niciun fel în procesul editorial și nu este responsabilă pentru punctele de vedere exprimate în textele apărute în cadrul secțiunii.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Viva.ro
„Nu suntem crezuți...”.Până acum a tăcut, dar ce a dezvăluit Mirabela Grădinaru la trei zile după ce Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale i-a luat pe toți prin surprindere
Ultima oră! Ce se întâmplă acum cu femeia care și-a aruncat fetița de la etaj și apoi pe ea, medicii și martorii au vorbit. Detaliile sunt cumplite!
Libertateapentrufemei.ro
Ultima oră! Ce se întâmplă acum cu femeia care și-a aruncat fetița de la etaj și apoi pe ea, medicii și martorii au vorbit. Detaliile sunt cumplite!
INTERVIU | Consilierul prezidențial Dragoș Anastasiu: Zeci de mii de bugetari trebuie să plece, sunt incompetenți
Adevarul.ro
INTERVIU | Consilierul prezidențial Dragoș Anastasiu: Zeci de mii de bugetari trebuie să plece, sunt incompetenți
Michelle Williams, declarații RARE despre fostul său partener, Heath Ledger, care a murit din cauza unei supradoze  accidentale de medicamente: „O sensibilitate incredibilă...”
Elle.ro
Michelle Williams, declarații RARE despre fostul său partener, Heath Ledger, care a murit din cauza unei supradoze accidentale de medicamente: „O sensibilitate incredibilă...”
A fost una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute femei, dar s-a retras din viața mondenă. Fotografii au surprins-o pe stradă, la plimbare cu cățelul! Îți dai seama cine e?
Unica.ro
A fost una dintre cele mai frumoase și mai cunoscute femei, dar s-a retras din viața mondenă. Fotografii au surprins-o pe stradă, la plimbare cu cățelul! Îți dai seama cine e?
O tânără a postat pe TikTok momentul în care e concediată. Replica dată șefului a devenit virală: "A fost epică"
Observatornews.ro
O tânără a postat pe TikTok momentul în care e concediată. Replica dată șefului a devenit virală: "A fost epică"
Horoscop 23 mai 2025. Scorpionii au parte de o zi care răscolește, nu aduce liniștea pe care și-au dorit-o de ceva vreme
HOROSCOP
Horoscop 23 mai 2025. Scorpionii au parte de o zi care răscolește, nu aduce liniștea pe care și-au dorit-o de ceva vreme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI