Precum călugării-soldaţi din epoca cruciadelor care îi apărau cu sabia şi cu lancea pe creştinii aflaţi în pelerinaj spre Sfântul Mormânt din Ierusalim, preoţii de la Secu – ctitorie a marelui boier moldovean Nestor Ureche, părintele cronicarului Grigore Ureche – îşi apără aşezământul monastic înghiţit de coroanele bogate ale unor brazilor seculari, într-un peisaj de vis. Nu cu sabia, ci cu credinţa în Dumnezeu. Nu cu lancia, ci cu tulumba şi furtunurile pe care le mânuiesc cu dibăcia unor pompieri profesionişti.
Cum repetiţia e mama înţelepciunii, oamenii în sutană, aleşi pe sprânceană pentru a fi, la nevoie, „salamandre” neînfricate, nu se dau înapoi de la antrenamente dure în care, cu grabă calculată, cu mişcări sigure, pornesc pompele maşinii de intervenţie, întind şi racoredează furtunurile, cuplează ţevile de refulare şi folosesc stingătoarele. Toată desfăşurarea tactică de atacare a unui sinistru ce ar putea, Doamne fereşte!, să izbucnească în spatele zidurile puternice din piatră care apără mănăstirea şi chiliile este atent supervizată de lt.col. Dumitru Gavrilescu, comandantul Detaşamentului de Pompieri din Târgu-Neamţ.
„Cea mai apropiată unitate de pompieri militari este în Târgu-Neamţ, la peste 20 de kilometri. De aceea încercăm să ne gospodărim singuri. Maşină de pompieri avem, furtunuri şi stingătoare avem, mai trebui doar să ne antrenăm. Disciplina monastică îl ajută foarte mult pe fraţi. Trebuie să fim pregătiţi în orice moment pentru un eventual incendiu care ar putea distruge Sfânta Mănăstire şi ar putea curma vieţi nevinovate. Mai ales acum de  Sfintele Sărbători Pascale când ne calcă pragul o mulţime de credincioşi pelerini”, ne-a spus părintele stareţ, arhimandritul Vichentie Amariei.
 
 

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
El e Călin Georgescu în varianta TURBO! Anton Pisaroglu are deja creștere masivă pe TikTok. Iată totul despre CV-ul, cariera și familia lui! Incredibil ce s-a mai aflat azi despre trecutul lui
Libertateapentrufemei.ro
El e Călin Georgescu în varianta TURBO! Anton Pisaroglu are deja creștere masivă pe TikTok. Iată totul despre CV-ul, cariera și familia lui! Incredibil ce s-a mai aflat azi despre trecutul lui
Cum le putem da copiilor bani fără să ne impoziteze ANAF cu 70%. Sfaturi de la specialiști
Adevarul.ro
Cum le putem da copiilor bani fără să ne impoziteze ANAF cu 70%. Sfaturi de la specialiști
Elon Musk, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Ce acuzații grave ii aduce fiica sa trans, Vivian Wilson: „Cum naiba este asta legal?”
Elle.ro
Elon Musk, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Ce acuzații grave ii aduce fiica sa trans, Vivian Wilson: „Cum naiba este asta legal?”
Elena Băsescu, schimbată mult în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată mult în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
Observatornews.ro
El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la Brigada Specială de Intervenţie
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru
HOROSCOP
Horoscop 13 martie 2025. Leii au parte de posibile complicații care să îi indispună, dacă vor permite acest lucru

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI