Hutch și-a anunțat candidatura-surpriză după ce a sosit în Irlanda luna trecută, după arestarea sa în Spania, ca parte a unei investigații internaționale privind spălarea banilor.

A plătit cauțiunea, ca să candideze

După ce a plătit o cauțiune de 100.000 de euro, el și-a înregistrat candidatura independentă în circumscripția Dublin Central.

Se anticipase că Gerry Hutch nu va participa la centrul de numărare a voturilor din Dublin, când devenise clar că nu va fi ales, dar a sosit pe neașteptate, duminică, 1 decembrie, după ora locală 15.00.

Prezența sa a provocat scene haotice, reprezentanții media s-a adunat și l-a urmat în jurul secției, în timp ce personalul de securitate se străduia să păstreze controlul.

Prezent la numărarea voturilor

Zeci de reporteri, fotografi și operatori s-au zbătut să se apropie de Hutch, încercând să-i adreseze întrebări.

Întrebat de ce crede că l-au votat oamenii, „Călugărul” a răspuns: „Pentru că ei caută schimbarea și, dacă aș fi ales, le-aș da ce doresc. Aș face ce vor ei”.

Hutch a stat în centrul de numărare puțin peste jumătate de oră înainte de a pleca, înconjurat de forțe de ordine.

Presupusul șef al mafiei a condus o campanie plină de culoare, lansând un videoclip înainte de alegeri, cerând mai multe locuințe, mai multă poliție și mai puțină imigrație.

Conducea de dimineață

În ciuda faptului că a început duminica cu un avans important de 2.000 de voturi față de candidata Partidului Laburist, Marie Sherlock, avansul lui a scăzut pe parcursul zilei.

La scurt timp după ce Hutch a plecat, s-a confirmat că Sherlock și-a asigurat ultimul loc în zona Dublin Central.

Hutch a obținut 3.000 de voturi, o reflectare a frustrării din comunități.

Războiul cu rivalii Kinahan

Anul trecut, Hutch a fost găsit nevinovat de uciderea lui David Byrne, membru al bandei Kinahan, după o răfuială în timpul „cântarului” de la un meci de box organizat la hotelul Regency din Dublin, în 2016.

Instanța a concluzionat că, deși el deținea armele folosite la împușcături, „nu înseamnă că a fost implicat în crimă”.

Uciderea lui Byrne a dus la o escaladare a disputei între bandele Hutch și Kinahan. Eddie Hutch sr, fratele „Călugărului”, a fost împușcat, trei zile mai târziu.

Războiul a început în septembrie 2015 cu uciderea nepotului lui Hutch, Gary, în Marbella, Spania, de către membrii bandei Kinahan.

Pe de altă parte, Hutch este investigat de poliția spaniolă sub instrucțiunea unui magistrat din cauza acuzațiilor de spălare de bani.

Veteranul care are proprietăți în Spania și Irlanda a fost arestat la domiciliul său din Lanzarote, pe 25 octombrie, ca parte a unei anchete a Guardia Civil privind presupusa spălare de bani.

A fost eliberat pe o cauțiune de 100.000 de euro, iar unul dintre motivele pentru care și-a câștigat libertatea a fost că judecătorii spanioli i-au permis să se întoarcă în Irlanda pentru alegeri.

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește-ne pe Google News