Casa se află pe Strada Chopin, în zona Floreasca, o vilă splendidă cu un etaj, desigur, la vremea respectivă numai bună de naţionalizat. „În 1949 comuniştii ne-au trecut casa în patrimonial Primăriei Bucureşti şi au adus chiriaşi. Aşa era atunci, proprietarii se restrângeau într-o cameră, iar în celelalte intrau chiriaşi. La noi au venit cadre ale securităţii şi miliţiei, pentru că nu orice muncitor avea acces la asemenea locaţie. Asta până în 1951, când imobilul a fost naţionalizat”, ne spune Sorin Preda, cel care a adunat toată documentaţia necesară retrocedării către mama sa, proprietarul de drept.
După 1990 au început să adune documentele pentru retrocedare. În 17.07.1996 foştii proprietari au anunţat adminsitraţia locală că acea casă a fost naţionalizată abuziv. Cu toate acestea, Primăria a vândut-o chiriaşilor, prin Legea 118, în 25.09.1996.
În 2001 a apărut Legea 10, iar oamenii au cerut iar casa.
„Am fost îndrumaţi să aşteptăm”
„După ce am depus dosarul am fost îndrumaţi să aşteptăm. După patru ani mi-au trimis o înştiinţare că dosarul este incomplet. Au urmat audienţe din 7 în 7 luni. În 2009 am primit un răspuns de la Primărie, în sensul că dosarul e în analiză la o comisie. Comisia, deşi avea toate actele, ne-a mai ţinut trei ani pentru verificări. În 2012 am primit o comunicare cum că avem dreptate, dar casa nu mai poate fi retrocedată în natură, pentru că fusese vândută unor cumpărători de bună credinţă. Nu am înţeles ce fel de bună credinţă putea fi aceea. Dosarul a fost trimis la Prefectură, cu propunerea de măsuri reparatorii, adică bani. Urmează ca Prefectura să verifice încă o dată dosarul, apoi să îl trimită la Autoritatea Naţională pentru restituirea Proprietăţii, care va face o evaluare şi… mai vedem. Cu alte cuvinte, după 17 ani mi-au spus că am dreptate, dar încă nu-mi dau banii”, a încheiat Sorin Preda.
Retrocedările au fost sistate până în luna mai
Conform datelor prezentate recent de Guvern, România a achitat deja despăgubiri pentru terenuri şi construcţii naţionalizate în cuantum total de 5 miliarde euro şi mai există solicitări de plată pentru încă 8 miliarde euro. Din cauza neregulilor la legea retrocedărilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a cerut anul trecut ca până în aprilie 2013 statul român să modifice actul normativ. Premierul Ponta a declarat că până la finele lunii martie va angaja răspunderea guvernamentală pentrub această lege, urmând ca ea să fie postată pe sit-ul oficial, iar după dezbaterea publică să fie înaintată la CEDO pentru consultare. În acest context, Parlamentul a decis, ca emiterea titlurilor de despăgubire şi de plată să fie suspendate până în luna mai 2013.
 
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Libertateapentrufemei.ro
Surpriză! Cristina Cioran a anunțat sexul bebelușului! Doamne, ce nume superb a ales! Când naște
Cele două legume care reduc nivelul de colesterol din sânge. Au o mulțime de beneficii pentru organism, dar românii nu le consumă prea des
FANATIK.RO
Cele două legume care reduc nivelul de colesterol din sânge. Au o mulțime de beneficii pentru organism, dar românii nu le consumă prea des
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Unica.ro
Ce a făcut Alexia Eram, după ce Mario Fresh a lansat o piesă în care îi cere iertare: 'Îmi pare rău, tare rău'
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Observatornews.ro
Călin Georgescu şi-a amintit de întâlnirea cu Horaţiu Potra de la ferma din Ciolpani, deşi negase de mai multe ori
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă
HOROSCOP
Horoscop 13 decembrie 2024. Leii au parte de o zi cu destul de multe momente în care le va fi ușor să coopereze cu cei din jur în orice problemă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI