Un om de afaceri din Bârlad, județul Vaslui, a fost condamnat luni, 22 februarie, la 8 ani de închisoare, fiind acuzat și-a abuzat sexual propria fiică timp de aproape doi ani, în perioada septembrie 2018-mai 2020. Victima era terorizată de părinte, fiind amenințată că va fi ucisă, atât ea, cât și mama ei, dacă-i va refuza fanteziile sexuale.

Pe lângă condamnarea la 8 ani de detenție, Judecătoria Bârlad l-a obligat pe bărbatul în vârstă de 43 de ani să achite fiicei sale suma de 50.000 de lei cu titlul de daune morale.

Judecătorii i-au interzis exercitarea drepturilor părintești, să comunice cu fiica sau să se apropia de aceasta, de locuinţă, de locul de muncă, de şcoală sau de alte locuri unde va desfăşura activităţi sociale, la mai puţin de 20 metri, pe o durată de cinci ani după executarea pedepsei. Sentința Judecătoriei Bârlad nu este definitivă.

Amenințări cu moartea, pe telefon

În fața judecătorilor, bărbatul de 43 de ani a negat acuzațiile. Tatăl a fost arestat preventiv în luna mai 2020, după ce mama a descoperit în telefonul fetei mai multe mesaje de amenințare cu moartea. Erau adresate fiicei chiar de către tată.

Șocată de mesajele găsite în telefonul fiicei, mama i-a cerut explicații. Copila i-a povestit atunci coșmarul pe care îl trăia din toamna anului 2018, pe când avea doar 13 ani. „Credeam că n-o să mă poți salva niciodată”, i-a spus adolescenta mamei sale. Mesajele cu moartea deveniseră tot mai dese pentru copila aflată în pragul examenului de sfârșit de gimnaziu.

De fiecare dată, tatăl o obliga să șteargă mesajele primite, verificându-i telefonul în mod frecvent, pentru a se asigura că fiica nu lasă urme compromițătoare. Ultimele mesaje primite, fata nu le-a mai șters.

Femeia sesizase că bărbatul avea, uneori, un comportament bizar în prezența fiicei, însă în momentul în care i-a atras atenția, acesta a reacționat vehement, trimițându-și soția la psihiatru.

În momentul în care mama i-a descoperit mesajele de amenințare, fata i-a relatat că de doi ani tatăl o abuzează sexual, în mod constant, iar atunci când îl refuză o amenință că o va ucide, atât pe ea, cât și pe mamă, iar apoi își va pune și el capăt zilelor. Amenințările tatălui erau atât de virulente, încât au creat copilei convingerea că „nu are scăpare”.

Potrivit anchetatorilor, abuzurile sexuale au început în septembrie 2018 și au continuat până la jumătatea lunii mai 2020. Acestea aveau loc în locuința familiei, de regulă atunci când mama nu era acasă, dar în unele nopți, chiar și când aceasta era la domiciliu conjugal. Oamenii legii au suspectat că bărbatul ar fi administrat somnifere soției, fără știrea acesteia.

DGSPC: „Un copil angelic, care a acumulat o traumă deosebită”

Lucrătorii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui (DGASPC), au fost impresionați de fetiță atunci când au evaluat-o: „Un copil angelic, cu o conduită fără cusur, care timp de doi ani a acumulat o traumă deosebită, temându-se pentru viața ei și a mamei ei”, au subliniat reprezentanții DGASPC.

Copila a avut nevoie de suport psihologic de specialitate pentru a depăși traumele abuzului.  

foto: Shutterstock

 
 

Urmărește-ne pe Google News