Totodată, acestea denunță „atacurile sistematice şi concertate asupra funcției publice, în special, şi a salariaţilor din sectorul bugetar, în general. Sindicaliștii atrag atenția asupra pericolului „politizării aparatului administrativ – o tentativă brutală de subordonare totală a administrației locale”. Pe scurt, durerea cea mai mare este că, sub pretextul reducerii cheltuielilor bugetare, vor fi reduse posturile funcționarilor publici, și nu ale celor numiți politic.
Cuprins:
Ce face așa-numita comisie „Hopincă”
La Primăria Sectorului 2, primarul Rareș Hopincă a format o comisie care să se ocupe de reorganizarea Administrației Domeniului Public Sector 2 în cadrul aparatului de specialitate al primarului sectorului 2.

Mai precis, a demarat procedura prin care se va descotorosi de unii angajați și va trece ADP de la Consiliul Local direct sub aripa lui, așa cum dorește să facă și cu Direcția Generală Venituri Buget și Poliția Locală sector 2.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_b5bcf3428e5e332e4b8fd98722a7b7f1.jpg)
După întâlnirea de acum câteva zile dintre reprezentanții salariaților și comisia nou-formată, angajații de la ADP Sector 2 au concluzionat că discuția a avut mai degrabă un scop informativ și nu a fost nicio dezbatere.
Teama lor este că primarul Hopincă se folosește de pretextul reducerii cheltuielilor pentru a-și aduce oamenii loiali în Primărie.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/adp-sector2-1024x537.jpg)
Rareș Hopincă s-a folosit de Facebook ca să-și propage acțiunile, spunând că Poliţia Locală, ADP şi Direcţia de Taxe vor fi desfiinţate ca entităţi distincte şi vor fi preluate integral în cadrul Primăriei Sectorului 2. Tot el spune că numărul total de posturi de execuție va scădea cu cel puțin 20%, iar cel al posturilor de conducere, cu peste 50%, ceea ce va aduce o economie de aproximativ 30 de milioane de lei pe an, bani ce vor fi redirecţionaţi către proiecte importante.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/politia-locala-sector-2-1024x1024.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c5f50f93ec8f5f78da45765e8edd909f.jpg)
„Vom reduce numărul angajaţilor ale căror activităţi nu generează plusvaloare şi-i vom păstra doar pe cei care contribuie în mod real. De asemenea, vom elimina suprapunerile de atribuţii”, a scris Hopincă, asigurând oamenii că va continua procesul de analiză şi restructurare în cazul celorlalte instituţii aflate în subordinea autorităţii locale.
Înainte să devină primarul sectorului 2, Rareș Hopincă a fost city manager al sectorului 5 și angajat al magazinelor Economat (firmă devalizată de Marian Vanghelie), președintele PSD Sector 5 și apoi prefect de București.
Comisia creată de Hopincă este formată din persoane de încredere ale primarului și care ocupă funcții călduțe oferite de PSD în administrație dintotdeauna. Este vorba despre Alexandra Manea-Bădoi, Cristian Marian Olteanu, Cristian Alexandru Dumitru și Roxana Bucău.
Asociată cu un fost polițist cercetat de DNA
Alexandra Manea-Bădoi este directorul executiv al Direcției Management Resurse Umane. Doamna Manea-Bădoi vine de la Primăria Sectorului 5, unde a ocupat aceeași funcție (care i-a adus un venit de 186.756 de lei), unde a fost colegă cu Rareș Hopincă.
Alexandra Manea-Bădoi este asociată în două firme: Euro Tiso Impex SRL și TS Investigații și Criminalistica SRL.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_3db9ceba22009807773a69ea76e710ff.jpg)
Ambele firme au fost înființate în anul 2011 de Marian Țigănuș și Virgil Stoclosa, iar Alexandra Manea-Bădoi a devenit asociată în anul 2016.
Marian Țigănuș a părăsit firmele după ce Manea-Bădoi (pe atunci doar Bădoi pentru că nu se căsătorise cu Andrei Manea) a intrat în business.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/marian-tiganus.jpg)
Interesant este că sediul social al celor două firme corespunde cu adresa de domiciliu a lui Marian Țigănuș și a Alexandrei Manea-Bădoi.
Pensionar MAI (cu un venit de 140.000 de lei pe an), Marian Țigănuș a fost milițian, comisar, șeful Poliției Sector 3, apoi s-a făcut PSD-ist și a ajuns consilier și viceprimar la Primăria Sectorului 5 și vicepreședinte PSD sector 5.
Pe când era polițist, în 2005, Țigănuș a fost bănuit că avea legături cu membri lumii interlope, mai ales cu clanul Cămătarilor. Apoi, în anul 2022, DNA a început urmărirea penală împotriva viceprimarului de la sectorul 5, Marian Țigănuș, în dosarul „Economat Sector 5”, anchetă ce-i viza pe Marian Vanghelie și pe alți 21 de suspecți.
Încă de pe vremea când Țigănuș era mare șef la sectorul 5, firma Nicomar Scut Protect SRL, la care administrator a fost și asociatul său Virgil Stoclosa, a devenit abonată la contractele de servicii de pază ale primăriei.
Andrei Manea, soțul Alexandrei, este patronul firmei Environmental Standard SRL, fondată în anul 2023 și cu sediul social la aceeași adresă cu cele două în care soția este asociată. Firma a avut în anul înființării un profit de 73.000 de lei, cu un singur salariat. Averea familiei Manea-Bădoi este formată din două apartamente (unul în București și altul în Bragadiru), o casă, un teren intravilan și unul agricol în București.
PNL-istul devenit PSD-ist
Cristian Marian Olteanu, al doilea membru al comisiei, ocupă funcția de consilier al primarului. Olteanu a fost toată viața lui consilier la stat: la Electrica SA, la Oil Terminal, la Complexul Energetic Oltenia, la CONPET, Oltchim, Consiliul Concurenței, Ministerul Justiției, la Parlamentul României etc.
Înainte să ajungă la Primăria Sectorului 2, Olteanu a fost, pentru mai multe mandate, consilier general la Primăria Capitalei din partea PNL, partid care l-a exclus în 2020. Dar Olteanu a migrat rapid la PSD.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/cristian-marian-olteanu.jpg)
Pe site-ul Primăriei Sectorului 2 nu apare declarația de avere a domnului Olteanu. Așa că am consultat ultima declarație, din noiembrie 2024, depusă pentru funcția de consilier general la Municipiul București care îi aducea o indemnizație de 15.000 de lei. El și-a mai rotunjit veniturile prestând la Titan Power pe funcția de, bineînțeles, consilier tehnic pentru suma de 45.000 de lei. Olteanu deține niște terenuri și o casă în București și bijuterii de 19.000 de euro.
Olteanu, fost președinte PNL Sector 5, a fost asociat cu Marius Ștefan Vintilă în firma Politeia Consult SRL (în care a rămas singur). Vintilă este prim-vicepreședinte PNL Sector 3, fost consilier general și actual manager la Hidroelectrica.
Vintilă a mai fost consilierul lui Dorin Marian pe când acesta era șeful Cancelariei premierului Călin Popescu Tăriceanu, după care a fost numit șef al serviciului de marketing al AVAS. Vintilă este asociat în mai multe firme și a mai ocupat posturi în consiliile de administrație sau de director la companii de stat precum CFR IRLU SA, Termoserv Turceni, Hidroelectrica Wind Service, Crucea Wind Farm, Cupru Min, Delfincom, BTT, Institutul de Cercetări Metalurgice sau STRAERO.
Vintilă a fost și prim-vicepreședinte al organizației București a PNL, iar la alegerile parlamentare din 2020 a candidat fără succes la Camera Deputaților.
Într-o altă firmă, Music Rooms Cafe SRL, Olteanu și Vintilă au fost asociați cu Vlad Alexandru Velcu, fost consilier al premierului Tăriceanu. Velcu a fost jurnalist și băgat în PNL de Theodor Stolojan pe funcţia de şef al Departamentului de Comunicare al Alianţei DA. După ce PNL-PD au câştigat alegerile din 2008, Vlad Alexandru Velcu a ajuns în grija premierului Tăriceanu, care l-a numit consilier personal. Protecția lui Tăriceanu i-a adus posturile de membru CA al TVR și Nuclearelectrica.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/marius-stefan-vintila-1024x700.jpg)
Alt fost polițist intră în schemă
Cristian Alexandru Dumitru este consilier în cadrul Direcției Management Resurse Umane și cel de-al treilea membru al comisiei create de primarul Hopincă. Dacă primarul nu ar fi creat comisia asta, nici nu se știa că la Primărie lucrează un domn pe nume Dumitru, pentru că acesta nu figurează nici măcar cu o declarație de avere.
Dumitru a venit de la Secretariatul General al Guvernului și este și el fost polițist, încasând de la MAI o pensie de 126.672 de lei. Înainte de SGG, unde a lucrat ca „șef serviciu” și încasa vreo 80.000 de lei, Dumitru a fost consilier superior la Agenția Națională pentru Cetățenie. Conform ultimei declarații de avere de la SGG, Dumitru deține trei terenuri și două apartamente în București și trei terenuri agricole prin județul Prahova.
Roxana Bucău este șef serviciu în cadrul Direcției Management Resurse Umane și secretarul comisiei lui Hopincă. Doamna Bucău lucrează de mult timp în Primărie și este singura din comisie care nu este considerată omul edilului. De la primărie, doamna Bucău primește 125.000 de lei și deține în familie un apartament și o casă moștenite în București și o casă cumpărată în Pantelimon.
Foto: Agerpres
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

DC2705 • 25.03.2025, 11:34
Numai oameni "multilateral dezvoltați și policompetenți". Țară a bandiților și a șerpăriei politice, asta a ajuns România !

Centrudreapta • 25.03.2025, 11:15
Stimate Domnule SORIN OZON, iertați-mă că vă întreb : NU CUMVA AȚI COMIS O GREȘEALĂ DE SCRIS (se mai întâmplă…) la numele de familie al domnului Rareș HOPINCĂ ? Mult bine vă doresc !

tomitan • 25.03.2025, 08:24
Să ne raspunda stimabilii de la BEC & CCR de ce acest individ a fost lasat sa candideze iar CG.Să ne explice domnii din Servicii care este diferenta dintre penalii lui Hopincă si penalii lui Georgescu.Legea nu este ptr toti? PS.@ Marcelino Nordis, acum intelegi " cum adica candidatul PSD-PNL-UDMR ,nu intra in turul 2"? Uite din cauza lichelelor promovate de voi.Marcelino scorul tau a fost sub cel al patidului, asa o sa se intample la Antonescu.Daca nici functionarii publici nu va mai vor atunci e jale , popularitatea ta si a PSD ului este precum al lui Nea Nicu si a PCR ului in '89.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_9735d6c18214ba671cab622350969ec4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_07e092e71fe335e4a6f66a6a1f13a1b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b91d4d7dd563f3be43df7a76f9026f47.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_b22ec483f132d4330359d79cc5d2d813.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_1b793f98a5b92e2eaf16a0854c5976de.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_977ae7a613c185fff00174de53b4c553.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_689d904a58f99f9c9ac534e4072164a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_8f93aa321984730fce45c6d5437d00d5.jpg)