„Nişte oameni, cărora nu le-a păsat de soarta mea şi a copilului, au provocat această tragedie”

Camelia speră că prin criogenie, copilul ei va fi salvat. Femeia vrea să meargă în America, unde speră ca oamenii de ştiinţă să găsească o soluţie ca Mihnea să poată fi îngheţat cât încă este în viaţă.
„Are tetrapareză spastică. Nu scoate un sunet, nu plânge, nu zâmbeşte, comunicarea este la nivel sufletesc. În afară de tratametul pentru epilepsie, pe care a dobândit-o tot de la naştere, medicii spun că nu au ce să-i facă. Nişte oameni, cărora nu le-a păsat de soarta mea şi a copilului au provocat această tragedie. De trei ani de zile studiez tratate de medicină şi după ce am epuizat domeniile am căutat soluţii pe plan medical, intervenţii.
Nu mai departe de o lună de zile am fpcut investigaţii despre transplantul de creier, care mi s-a părut o soluţie. Ultima variantă mi s-a părut această criogenizare şi m-am documentat în legătură cu acest aspect. Cazurile criogenate au suportat această procedură în primele ore de la deces. Mă voi duce în America şi voi semnala presei de acolo acest caz şi aştept o soluţie, un tratament din partea oamenilor de ştiinţă.
Dacă această formulă nu funcţionează, voi face demersuri către statul american ca să îl criogenizez. Eu vreau să îl conserv cât este în viaţă. Vreau ca împreună cu mass-media sau cei din Statele Unite să descoperim o formulă prin care acest lucru să fie posibil. Eu ce încerc să fac este să îl salvez”, spune mama, disperată.

Toate armele folosite de ruși pentru sprijinirea candidatului Călin Georgescu. România, terenul de testare a dezinformărilor Moscovei în lupta cu Occidentul
Recomandări
Toate armele folosite de ruși pentru sprijinirea candidatului Călin Georgescu. România, terenul de testare a dezinformărilor Moscovei în lupta cu Occidentul

Am fost dusă în sala de naşteri, urcată pe masă, moaşa şi personalul au început să mă apese pe burtă, mi-au rupt două coaste

Femeia a povestit şi condiţiile în care copilul ei a fost adus pe lume, susţinând că personalul medical nu a respectat protocolul medical.
 „Mihnea trebuia să se nască la fel ca toţi ceilalţi, dintr-o sarcină fără probleme. Nenorocirea a fost să intru pe mâna cui nu trebuie, să am un travaliu lung, să fiu îndopată cu tot felul de substanţe şi ca după 13 ore de travaliu copilul să intre în suferinţă fetală gravă. În orice protocol medical, scrie că aveam nevoie de cezariană.
Am fost dusă în sala de naşteri, urcată pe masă, moaşa şi personalul au început să mă apese pe burtă, mi-au rupt două coaste. Trauma a fost atât de puternică încât nici nu mă mir că fătul s-a sufocat. S-a descentrat masa de naştere de la efort. S-a născut mort, eu n-am ştiut, am văzut un copil inert, a venit neonatoaloaga şi fugit cu el şi mi l-a adus cum este astăzi. (Doctorul – n.r.) El trebuia să mă taie, să îmi facă cezariană, iar el l-a lăsat aşa”, a mai spus Camelia.
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI