ComenteazăProtagonistul cel mai aplaudat la scenă deschisă de spectatorii din țară și din străinătate după vizionările filmului Colectiv în urmă cu un an a fost Camelia Roiu. La Veneția, sala s-a ridicat și a omagiat-o minute în șir.
În film, medicul ATI este surprins de camera de filmat a regizorului Alexander Nanau când îi descrie fostului și actualului ministru al sănătății, Vlad Voiculescu, realitatea crudă despre cum sunt tratați pacienții internați la Spitalul de Arși. Camelia Roiu a vorbit cu Libertatea despre cum a trăit momentul celor două nominalizării Colectiv la premiile Oscar.
– Doamnă doctor, ce făceați când au fost anunțate nominalizările la premiile Oscar?
– Munceam. Eram la spital.
– Și ce ați simțit când ați aflat că filmul Colectiv a prins două finale Oscar?
– Sincer, aș fi preferat în locul acestor nominalizări să duc o viață decentă, să muncesc într-o țară decentă și normală.
Eu am ajuns protagonist în acest film dintr-o întâmplare. Nu am vrut să mă fac cunoscută în acest mod, nicio clipă nu am crezut că filmul va ajunge atât de departe.
Camelia Roiu:
– Vă bucurați?
– Mă bucur pentru că este o mare realizare pentru viața artistică a acestei țări. Dacă revenim la sistemul sanitar, constatăm că viața din România nu s-a schimbat cu nimic față de anul tragediei de la Colectiv. Am acceptat să fiu filmată doar pentru ca adevărul meu să rămână undeva înregistrat. Nu am vrut să fiu protagonist într-un film…
Mă bucură că oamenii din lume îl pot vedea. Eu cred că acest film a ajuns atât de departe pentru că a șocat lumea cu o realitate greu de acceptat în orice loc din lumea asta.
Camelia Roiu:
– În film este acel moment în care vă aflați în cabinetul ministrului sănătății și îi descrieți cum sunt tratați pacienții de la Spitalul de Arși. Acum, Vlad Voiculescu a redevenit ministru!
– Nu cred că e un secret faptul că deciziile domnului ministru Vlad Voiculescu din 2016 au fost dezamăgitoare pentru mine, sub așteptări. Tot efortul meu de atunci, toate sacrificiile au fost în zadar. Nu m-aș mai duce acum la el. În sufletul meu, încă sper să se schimbe ceva în bine în sistemul medical românesc. Poate că nu am riscat totul degeaba…